1 (Către mai marele cîntăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.

2 În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mînile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mîngîiere.

3 Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gîndesc adînc în mine, şi mi se mîhneşte duhul. -

4 Tu îmi ţii ploapele deschise; şi, de mult ce mă frămînt, nu pot vorbi.

5 Mă gîndesc la zilele de demult, la anii de odinioară.

6 Mă gîndesc la cîntările mele noaptea, cuget adînc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gînduri, şi zic:

7 ,,Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?

8 S'a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S'a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?

9 A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi -a tras El, în mînia Lui, înapoi îndurarea?`` -

10 Atunci îmi zic: ,,Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaş``...

11 Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;

12 da, mă voi gîndi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.

13 Dumnezeule, căile Tale sînt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?

14 Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.

15 Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.

16 Cînd Te-au văzut apele, Dumnezeule, cînd Te-au văzut apele, s'au cutremurat, şi adîncurile s'au mişcat.

17 Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile.

18 Tunetul Tău a isbucnit în vîrtej de vînt, fulgerile au luminat lumea: pămîntul s'a mişcat şi s'a cutremurat.

19 Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele.

20 Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mîna lui Moise şi Aaron.

1 Ao mestre de canto, segundo Iditum. Salmo de Asaf. Minha voz se eleva para Deus e clamo. Elevo minha voz a Deus para que ele me atenda;

2 No dia de angústia procuro o Senhor. De noite minhas mãos se levantam para ele sem descanso; e, contudo, minha alma recusa toda consolação.

3 Faz-me gemer a lembrança de Deus; na minha meditação, sinto o espírito desfalecer.

4 Vós me conservais os olhos abertos, estou perturbado, falta-me a palavra.

5 Penso nos dias passados,

6 lembro-me dos anos idos. De noite reflito no fundo do coração e, meditando, indaga meu espírito:

7 Porventura Deus nos rejeitará para sempre? Não mais há de nos ser propício?

8 Estancou-se sua misericórdia para o bom? Estará sua promessa desfeita para sempre?

9 Deus se terá esquecido de ter piedade? Ou sua cólera anulou sua clemência?

10 E concluo então: O que me faz sofrer é que a destra do Altíssimo não é mais a mesma...

11 Das ações do Senhor eu me recordo, lembro-me de suas maravilhas de outrora.

12 Reflito em todas vossas obras, e em vossos prodígios eu medito.

13 Ó Deus, santo é o vosso proceder. Que deus há tão grande quanto o nosso Deus?

14 Vós sois o Deus dos prodígios, vosso poder manifestastes entre os povos.

15 Com o poder de vosso braço resgatastes vosso povo, os filhos de Jacó e de José.

16 As águas vos viram, Senhor, as águas vos viram; elas tremeram e as vagas se puseram em movimento.

17 Em torrentes de água as nuvens se tornaram, elas fizeram ouvir a sua voz, de todos os lados fuzilaram vossas flechas.

18 Na procela ribombaram os vossos trovões, os relâmpagos iluminaram o globo; abalou-se com o choque e tremeu a terra toda.

19 Vós vos abristes um caminho pelo mar, uma senda no meio das muitas águas, permanecendo invisíveis vossos passos.

20 Como um rebanho conduzistes vosso povo, pelas mãos de Moisés e de Aarão.