1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe instrumente cu coarde. O cîntare a lui David.) Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea, şi nu Te ascunde de cererile mele!

2 Ascultă-mă, şi răspunde-mi! Rătăcesc încoace şi încolo, şi mă frămînt,

3 din pricina zarvei vrăjmaşului şi din pricina apăsării celui rău. Căci ei aruncă nenorocirea peste mine, şi mă urmăresc cu mînie.

4 Îmi tremură inima în mine, şi mă cuprinde spaima morţii,

5 mă apucă frica şi groaza, şi mă iau fiorii.

6 Eu zic: ,,O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş sbura, şi aş găsi undeva odihnă!``

7 Da, aş fugi departe de tot, şi m'aş duce să locuiesc în pustie. -(Oprire).

8 Aş fugi în grabă la un adăpost de vîntul acesta năpraznic şi de furtuna aceasta.

9 Nimiceşte -i, Doamne, împarte-le limbile, căci în cetate văd silă şi certuri;

10 zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri: nelegiuirea şi răutatea sînt în sînul ei;

11 răutatea este în mijlocul ei, şi vicleşugul şi înşelătoria nu lipsesc din pieţele ei.

12 Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m'aş ascunde dinaintea lui.

13 Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!

14 Noi, cari trăiam împreună într'o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!

15 Să vină moartea peste ei, şi să se pogoare de vii în locuinţa morţilor! Căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor.

16 Dar eu strig către Dumnezeu, şi Domnul mă va scăpa.

17 Seara, dimineaţa, şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.

18 Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea, şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sînt împotriva mea!

19 Dumnezeu va auzi, şi -i va smeri, El, care, din vecinicie, stă pe scaunul Lui de domnie. -(Oprire). Căci în ei nu este nicio nădejde de schimbare, şi nu se tem de Dumnezeu.

20 Ei pun mîna pe cei ce trăiau în pace cu ei, şi îşi calcă legămîntul.

21 Gura lor este dulce ca smîntîna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sînt mai alunecoase decît untdelemnul, dar cînd ies ele din gură, sînt nişte săbii.

22 Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.

23 Şi Tu, Dumnezeule, îi vei pogorî în fundul gropii. Oamenii setoşi de sînge şi de înşelăciune, nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor. Eu însă mă încred în Tine!

1 Ao mestre de canto. Com instrumentos de corda. Hino de Davi. Prestai ouvidos, ó Deus, à minha oração, não vos furteis à minha súplica;

2 Escutai-me e atendei-me. Na minha angústia agito-me num vaivém, perturbo-me

3 à voz do inimigo, sob os gritos do pecador. Eles lançam o mal contra mim, e me perseguem com furor.

4 Palpita-me no peito o coração, invade-me um pavor de morte.

5 Apoderam-se de mim o terror e o medo, e o pavor me assalta.

6 Digo-me, então: tivesse eu asas como a pomba, voaria para um lugar de repouso;

7 ir-me-ia bem longe morar no deserto.

8 Apressar-me-ia em buscar um abrigo contra o vendaval e a tempestade.

9 Destruí-os, Senhor, confundi-lhes as línguas, porque só vejo violência e discórdia na cidade.

10 Dia e noite percorrem suas muralhas, no seu interior só há injustiça e opressão.

11 Grassa a astúcia no seu meio, a iniqüidade e a fraude não deixam suas praças.

12 Se o ultraje viesse de um inimigo, eu o teria suportado; se a agressão partisse de quem me odeia, dele me esconderia.

13 Mas eras tu, meu companheiro, meu íntimo amigo,

14 com quem me entretinha em doces colóquios; com quem, por entre a multidão, íamos à casa de Deus.

15 Que a morte os colha de improviso, que eles desçam vivos à mansão dos mortos. Porque entre eles, em suas moradas, só há perversidade.

16 Eu, porém, bradarei a Deus, e o Senhor me livrará.

17 Pela tarde, de manhã e ao meio-dia lamentarei e gemerei; e ele ouvirá minha voz.

18 Dar-me-á a paz, livrando minha alma dos que me acossam, pois numerosos são meus inimigos.

19 O Senhor me ouvirá e os humilhará, ele que reina eternamente, porque não se emendem nem temem a Deus.

20 Cada um deles levanta a mão contra seus amigos. Todos violam suas alianças.

21 De semblante mais brando do que o creme, trazem, contudo, no coração a hostilidade; suas palavras são mais untuosas do que o óleo, porém, na verdade, espadas afiadas.

22 Depõe no Senhor os teus cuidados, porque ele será teu sustentáculo; não permitirá jamais que vacile o justo.

23 E vós, ó meu Deus, vós os precipitareis no fundo do abismo da morte. Os homens sanguinários e ardilosos não alcançarão a metade de seus dias! Quanto a mim, é em vós, Senhor, que ponho minha esperança.