1 Poi Dio si ricordò di Noè, di tutti gli animali e di tutto il bestiame che era con lui nell’arca; e Dio fece passare un vento sulla terra e le acque si calmarono; 2 le fonti dell’abisso e le cateratte del cielo furono chiuse; e cessò la pioggia dal cielo; 3 le acque andarono via via ritirandosi dalla terra, e alla fine di centocinquanta giorni cominciarono a diminuire. 4 Nel settimo mese, il diciassettesimo giorno del mese, l’arca si fermò sulle montagne di Ararat. 5 E le acque andarono diminuendo fino al decimo mese. Nel decimo mese, il primo giorno del mese, apparvero le vette dei monti. 6 E dopo quaranta giorni, Noè aprì la finestra che aveva fatto nell’arca, 7 e mandò fuori il corvo, il quale uscì, andando e tornando, finché le acque furono asciugate sulla terra. 8 Poi mandò fuori la colomba, per vedere se le acque fossero diminuite sulla superficie della terra. 9 Ma la colomba non trovò dove posare la pianta del suo piede, e tornò a lui nell’arca, perché vi erano delle acque sulla superficie di tutta la terra; ed egli stese la mano, la prese, e la portò con sé dentro l’arca. 10 E aspettò altri sette giorni, poi mandò di nuovo la colomba fuori dell’arca. 11 E la colomba tornò a lui, verso sera; ed ecco, essa aveva nel becco una foglia fresca d’ulivo; così Noè capì che le acque erano diminuite sopra la terra. 12 E aspettò altri sette giorni, poi mandò fuori la colomba; ma essa non tornò più a lui. 13 L’anno seicentouno della vita di Noè, il primo mese, il primo giorno del mese, le acque erano asciugate sulla terra; e Noè tolse la copertura dell’arca, guardò, ed ecco che la superficie del suolo era asciutta. 14 E il secondo mese, il ventisettesimo giorno del mese, la terra era asciutta. 15 E Dio parlò a Noè, dicendo: 16 "Esci dall’arca tu e tua moglie, i tuoi figli e le mogli dei tuoi figli con te. 17 Fa’ uscire con te tutti gli animali che sono con te, di ogni specie: uccelli, bestiame, e tutti i rettili che strisciano sulla terra, perché abbondino sulla terra, siano fecondi e si moltiplichino sulla terra". 18 E Noè uscì con i suoi figli, con sua moglie, e con le mogli dei suoi figli. 19 Tutti gli animali, tutti i rettili, tutti gli uccelli, tutto quello che si muove sulla terra, secondo le loro famiglie, uscirono dall’arca. 20 E Noè costruì un altare all’Eterno; prese di ogni specie di animali puri e di ogni specie di uccelli puri, e offrì olocausti sull’altare. 21 E l’Eterno sentì un odore soave; e l’Eterno disse in cuor suo: "Io non maledirò più la terra a motivo dell’uomo, poiché i disegni del cuore dell’uomo sono malvagi fin dalla sua fanciullezza; e non colpirò più ogni cosa vivente, come ho fatto. 22 Finché la terra durerà, semina e raccolta, freddo e caldo, estate e inverno, giorno e notte, non cesseranno mai".

1 Dumnezeu Și-a adus aminte*Cap. 19:29.Exod 2:24.1 Sam. 2:19. de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie și Dumnezeu*Exod 14:21. a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. 2 Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise*Cap. 7:11. și ploaia*Iov 38:37. din cer a fost oprită. 3 Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se și, după o sută cincizeci*Cap. 7:24. de zile, apele s-au micșorat. 4 În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. 6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra*Cap. 6:16. corabiei pe care o făcuse. 7 A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se până când au secat apele de pe pământ. 8 A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. 9 Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie. 10 A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. 11 Porumbelul s-a întors la el spre seară și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. 12 A mai așteptat alte șapte zile și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. 13 În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat și iată că fața pământului se uscase. 14 În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.

15 Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe și i-a zis: 16 „Ieși din corabie, tu*Cap. 7:13. și nevastă-ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine! 17 Scoate afară împreună cu tine toate*Cap. 7:15. viețuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât și vitele și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mișune pe pământ, să crească*Cap. 1:22. și să se înmulțească pe pământ." 18 Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi. 19 Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pământ, după soiurile lor, au ieșit din corabie. 20 Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate dobitoacele*Lev. 11. curate și din toate păsările curate și a adus arderi-de-tot pe altar. 21 Domnul a mirosit un miros*Lev. 1:9.2 Cor. 2:15.Efes. 5:2. plăcut și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema*Cap. 3:17;6:17. pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor*Cap. 6:5.Iov 14:4;15:14.Ps. 51:5.Ier. 17:9.Mat. 15:19.Rom. 1:31;3:23. din inima omului sunt rele din tinerețea lui, și nu voi mai lovi*Cap. 9:11,15. tot ce este viu, cum am făcut. 22 Cât va fi pământul*Is. 54:9., nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua*Ier. 33:20,25. și noaptea!"