1 Mandate l’agnello al signore del paese, da Sela, per la via del deserto, al monte della figlia di Sion! 2 Come uccelli che fuggono, come una nidiata dispersa, così saranno le figlie di Moab ai guadi dell’Arnon. 3 Consigliaci, fa’ giustizia! In pieno mezzogiorno, stendi su di noi la tua ombra densa come la notte, nascondi gli esuli, non tradire i fuggiaschi; 4 lascia abitare presso di te gli esuli di Moab, sii tu per loro un rifugio contro il devastatore! Poiché l’oppressione è finita, la devastazione è cessata, gli invasori sono scomparsi dal paese, 5 il trono è stabilito fermamente sulla clemenza, e sul trono sta seduto fedelmente, nella tenda di Davide, un giudice amico del diritto e pronto a fare giustizia.

6 Noi conosciamo l’orgoglio di Moab, l’orgogliosissima, la sua alterigia, la sua superbia, la sua arroganza, il suo vantarsi senza fondamento! 7 Perciò gema Moab per Moab, tutti gemano! Rimpiangete, costernati, i grappoli di uva di Chir-Areset! 8 Poiché le campagne di Chesbon languono; languono i vigneti di Sibma, le cui viti scelte, che inebriavano i padroni delle nazioni, arrivavano fino a Iazer, erravano per il deserto e avevano propaggini che si estendevano lontano e passavano il mare. 9 Piango, perciò, come piange Iazer, i vigneti di Sibma; io vi inondo delle mie lacrime, o Chesbon, o Eleale! poiché sui vostri frutti d’estate e sulla vostra mietitura si è abbattuto un grido di guerra. 10 La gioia, l’esultanza, sono scomparse dalla fertile campagna; e nelle vigne non ci sono più canti, né grida di gioia; il vendemmiatore non pigia più l’uva nei tini; io ho fatto cessare il grido di gioia della vendemmia. 11 Perciò le mie viscere fremono per Moab come un’arpa, e il mio cuore geme per Chir-Eres. 12 Quando Moab si presenterà, quando si affaticherà sull’alto luogo ed entrerà nel suo santuario a pregare, non otterrà nulla.

13 Questa è la parola che l’Eterno già da lungo tempo pronunciò contro Moab. 14 E ora l’Eterno parla e dice: "Fra tre anni, contati come quelli di un operaio, la gloria di Moab cadrà in disprezzo, nonostante i suoi numerosi abitanti; e ciò che ne resterà sarà poca, pochissima cosa, senza forza".

1 Trimiteți*2 Împ. 3:4. miei cârmuitorului țării, trimiteți-i din*2 Împ. 14:7. Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului! 2 Ca o pasăre fugară, zgornită din cuib, așa vor fi fiicele Moabului la trecerea Arnonului*Num. 21:13.. 3 Și vor zice: ‘Sfătuiește, mijlocește, acoperă-ne ziua-n amiaza mare cu umbra ta ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriți, nu da pe față pe cei fugiți! 4 Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniți din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului!’ Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârși, cel ce calcă țara în picioare va pieri. 5 Și atunci, un scaun de domnie se*Dan. 7:14,27.Mica 4:7.Luca 1:33. va întări prin îndurare și se va vedea șezând cu credincioșie, în casa lui David, un*Ps. 72:2;96:13;98:9. judecător, prieten al dreptului și plin de râvnă pentru dreptate. – 6 ‘Auzim îngâmfarea mândrului*Ier. 48:29.Ţef. 2:10. Moab, fudulia și fala lui, trufia*Cap. 28:15. și lăudăroșia lui.’ 7 De aceea geme*Ier. 48:20. Moabul pentru Moab, toți gem; suspinați pe dărâmăturile Chir-Haresetului*2 Împ. 3:25., adânc mâhniți, 8 căci câmpiile*Cap. 24:7. Hesbonului lâncezesc; stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din*Vers. 9. Sibma, care se întindeau până la Iaezer și se încâlceau prin pustie: mlădițele ei se întindeau și treceau dincolo de mare. 9 De aceea plâng pentru via din Sibma ca pentru Iaezer; vă ud*Ier. 48:32. cu lacrimile mele, Hesbonule*Cap. 15:4. și Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre și peste secerișul vostru a căzut un strigăt de război! 10 S-a*Cap. 24:8.Ier. 48:33. dus bucuria și veselia din câmpii! Și în vii nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules. 11 De aceea îmi plânge sufletul*Cap. 15:5;63:15.Ier. 48:36. pentru Moab ca o harpă și inima, pentru Chir-Hares. 12 Și, când se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălțimi*Cap. 15:2., și va intra în locașul său cel sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!" 13 Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului. 14 Iar acum Domnul vorbește și zice:

„În trei ani, ca*Cap. 21:16. anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită, împreună cu toată această mare mulțime, și ce va rămâne va fi puțin lucru, aproape nimic."