Publicidade

Salmos 21

Către mai-marele cântăreților.
Un psalm al lui David

1 Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică pe care i-o dai Tu.

Și cum îl umple de veselie ajutorul Tău!

2 I-ai dat ce-i dorea inima

și n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele. (Oprire)

3 Căci i-ai ieșit înainte cu binecuvântări de fericire

și i-ai pus pe cap o cunună de aur curat.

4 Îți cerea viața și i-ai dat-o:

o viață lungă pentru totdeauna și pe vecie.

5 Mare este slava lui în urma ajutorului Tău.

Tu pui peste el strălucirea și măreția.

6 Îl faci pe vecie o pricină de binecuvântări

și-l umpli de bucurie înaintea Feței Tale.

7 Căci împăratul se încrede în Domnul

și bunătatea Celui Preaînalt îl face să nu se clatine.

8 Mâna ta, împărate, va ajunge pe toți vrăjmașii tăi,

dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc

9 și-i vei face ca un cuptor aprins,

în ziua când te vei arăta;

Domnul îi va nimici în mânia Lui și-i va mânca focul.

10 Le vei șterge sămânța de pe pământ și neamul lor din mijlocul fiilor oamenilor.

11 Ei au urzit lucruri rele împotriva ta,

au făcut sfaturi rele, dar nu vor izbuti.

12 Căci îi vei face să dea dosul

și vei trage cu arcul tău asupra lor.

13 Scoală-te, Doamne, cu puterea Ta,

și vom cânta și vom lăuda puterea Ta!

Veja também

Publicidade
Bíblia Online Bíblia Online

Bíblia Online • Versão: 2026-06-16_06-50-08-