1 Ziceam: „Voi veghea* asupra căilor mele,

ca să nu păcătuiesc cu limba;

îmi voi pune frâu gurii*

cât* va sta cel rău înaintea mea."

2 Am stat* mut, în tăcere;

am tăcut, măcar că eram nenorocit,

și totuși durerea mea nu era mai puțin mare.

3 Îmi ardea inima în mine,

un foc* lăuntric mă mistuia,

și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă și am zis:

4 „Doamne, spune-mi* care este sfârșitul vieții mele,

care este măsura zilelor mele,

ca să știu cât de trecător sunt!"

5 Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână

și viața* mea este ca o nimica înaintea Ta.

Da*, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține. (Oprire)

6 Da, omul umblă ca o* umbră,

se frământă degeaba,

strânge* la comori și nu știe cine le va lua.

7 Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu?

În Tine îmi este nădejdea*.

8 Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele!

Nu mă face de ocara* celui nebun!

9 Stau* mut, nu deschid gura,

căci Tu* lucrezi.

10 Abate-Ți* loviturile de la mine!

Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.

11 Tu pedepsești pe om și-l lovești pentru fărădelegea lui;

îi prăpădești, ca molia*, ce are el mai scump.

Da*, orice om este doar o suflare. (Oprire)

12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,

și pleacă-Ți urechea la strigătele mele!

Nu tăcea în fața lacrimilor mele!

Căci* sunt un străin înaintea Ta,

un pribeag, ca* toți părinții mei.

13 Abate-Ți* privirea de la mine și lasă-mă să răsuflu,

până nu mă duc și să nu mai fiu*!