Publicidade

Salmos 79

Un psalm al lui Asaf

1 Dumnezeule, au năvălit neamurile în moștenirea Ta,

au pângărit Templul Tău cel sfânt

și au prefăcut Ierusalimul într-un morman de pietre.

2 Trupurile neînsuflețite ale robilor Tăi le-au dat să le mănânce păsările cerului,

și carnea credincioșilor Tăi au dat-o s-o mănânce fiarele pământului.

3 Ca apa le-au vărsat sângele, de jur împrejurul Ierusalimului,

și n-a fost nimeni să-i îngroape.

4 Am ajuns de ocara vecinilor noștri,

de batjocura și de râsul celor ce ne înconjoară.

5 Până când, Doamne, Te vei mânia fără încetare

și va arde mânia Ta ca focul?

6 Varsă-Ți mânia peste neamurile care nu Te cunosc

și peste împărățiile care nu cheamă Numele Tău!

7 Căci au mâncat pe Iacov

și i-au pustiit locuința.

8 Nu-Ți mai aduce aminte de nelegiuirile strămoșilor noștri,

ci să ne iasă degrabă înainte îndurările Tale,

căci suntem nenorociți de tot!

9 Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava Numelui Tău!

Izbăvește-ne și iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău!

10 Pentru ce să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?"

Să se știe înaintea ochilor noștri, printre neamuri,

că Tu răzbuni sângele vărsat al robilor Tăi!

11 Să ajungă până la Tine gemetele prinșilor de război!

Scapă, prin brațul Tău cel puternic, pe cei ce pier!

12 Întoarce vecinilor noștri de șapte ori în sânul lor

batjocurile care Ți le-au aruncat ei Ție, Doamne!

13 Și noi, poporul Tău, turma pășunii Tale,

Te vom lăuda în veci

și vom vesti din neam în neam laudele Tale.

Veja também

Publicidade
Bíblia Online Bíblia Online

Bíblia Online • Versão: 2026-06-15_21-32-39-