1 And when we got safe to land we then knew that the island was called Melita. 2 But the barbarians shewed us no common kindness; for, having kindled a fire, they took us all in because of the rain that was falling and because of the cold. 3 And Paul having gathered a certain quantity of sticks together in a bundle and laid it on the fire, a viper coming out from the heat seized his hand. 4 And when the barbarians saw the beast hanging from his hand, they said to one another, This man is certainly a murderer, whom, though saved out of the sea, Nemesis has not allowed to live. 5 He however, having shaken off the beast into the fire, felt no harm. 6 But they expected that he would have swollen or fallen down suddenly dead. But when they had expected a long time and saw nothing unusual happen to him, changing their opinion, they said he was a god. 7 Now in the country surrounding that place were the lands belonging to the chief man of the island, by name Publius, who received us and gave us hospitality three days in a very friendly way. 8 And it happened that the father of Publius lay ill of fever and dysentery; to whom Paul entered in, and having prayed and laid his hands on him cured him. 9 But this having taken place, the rest also who had sicknesses in the island came and were healed: 10 who also honoured us with many honours, and on our leaving they made presents to us of what should minister to our wants.

11 And after three months we sailed in a ship which had wintered in the island, an Alexandrian, with the Dioscuri for its ensign. 12 And having come to Syracuse we remained three days. 13 Whence, going in a circuitous course, we arrived at Rhegium; and after one day, the wind having changed to south, on the second day we came to Puteoli, 14 where, having found brethren, we were begged to stay with them seven days. And thus we went to Rome. 15 And thence the brethren, having heard about us, came to meet us as far as Appii Forum and Tres Tabernae, whom when Paul saw, he thanked God and took courage. 16 And when we came to Rome, the centurion delivered up the prisoners to the praetorian prefect, but Paul was allowed to remain by himself with the soldier who kept him.

17 And it came to pass after three days, that he called together those who were the chief of the Jews; and when they had come together he said to them, Brethren, I having done nothing against the people or the customs of our forefathers, have been delivered a prisoner from Jerusalem into the hands of the Romans, 18 who having examined me were minded to let me go, because there was nothing worthy of death in me. 19 But the Jews speaking against it, I was compelled to appeal to Caesar, not as having anything to accuse my nation of. 20 For this cause therefore I have called you to me to see and to speak to you; for on account of the hope of Israel I have this chain about me. 21 And they said to him, For our part, we have neither received letters from Judaea concerning thee, nor has any one of the brethren who has arrived reported or said anything evil concerning thee. 22 But we beg to hear of thee what thou thinkest, for as concerning this sect it is known to us that it is everywhere spoken against.

23 And having appointed him a day many came to him to the lodging, to whom he expounded, testifying of the kingdom of God, and persuading them concerning Jesus, both from the law of Moses and the prophets, from early morning to evening. 24 And some were persuaded of the things which were said, but some disbelieved. 25 And being disagreed among themselves they left; Paul having spoken one word, Well spoke the Holy Spirit through Esaias the prophet to our fathers, 26 saying, Go to this people, and say, Hearing ye shall hear and not understand, and seeing ye shall see and not perceive. 27 For the heart of this people has become fat, and they hear heavily with their ears, and they have closed their eyes; lest they should see with their eyes, and hear with their ears, and understand with their heart, and be converted, and I should heal them. 28 Be it known to you therefore, that this salvation of God has been sent to the nations; they also will hear it. 29 And he having said this, the Jews went away, having great reasoning among themselves.

30 And he remained two whole years in his own hired lodging, and received all who came to him, 31 preaching the kingdom of God, and teaching the things concerning the Lord Jesus Christ, with all freedom unhinderedly.

1 După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul*Cap. 27:26. se chema Malta. 2 Barbarii*Rom. 1:14.1 Cor. 14:11.Col. 3:11. ne-au arătat o bunăvoință puțin obișnuită, ne-au primit pe toți la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua și se lăsase un frig mare. 3 Pavel strânsese o grămadă de mărăcini și-i pusese pe foc; o năpârcă a ieșit afară din pricina căldurii și s-a lipit de mâna lui. 4 Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alții: „Cu adevărat, omul acesta este un ucigaș, căci Dreptatea nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare." 5 Pavel a scuturat năpârca în foc și n-a simțit niciun rău. 6 Oamenii aceia se așteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort, dar, după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă niciun*Marcu 16:18.Luca 10:19. rău, și-au schimbat părerea și ziceau*Cap. 14:11. că este un zeu.

7 În împrejurimi erau moșiile mai-marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit și ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoință, trei zile. 8 Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri și de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat*Iac. 5:14,15., a pus*Marcu 6:5;7:32;16:18.Luca 4:40. Cap. 19:11,12.1 Cor. 12:9,28. mâinile peste el și l-a vindecat. 9 Atunci au venit și ceilalți bolnavi din ostrovul acela și au fost vindecați. 10 Ni s-a dat mare cinste*Mat. 15:6.1 Tim. 5:17. și, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.

11 După o ședere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov și care purta semnul Dioscurilor. 12 Am ajuns la Siracusa și am rămas acolo trei zile. 13 De acolo, am mers înainte, pe lângă coastă și am venit la Regio, iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole, 14 unde am dat peste niște frați, care ne-au rugat să mai rămânem șapte zile cu ei. Și așa am ajuns la Roma. 15 Din Roma ne-au ieșit înainte, până în „Forul lui Apiu" și până la „Cele Trei Cârciumi", frații, care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a îmbărbătat. 16 Când am ajuns la Roma, sutașul a dat pe cei întemnițați căpitanului străjerilor palatului, iar lui*Cap. 24:25;27:3. Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit, cu un ostaș care-l păzea.

17 După trei zile, Pavel a chemat pe mai-marii iudeilor și, când s-au adunat, le-a zis: „Fraților, fără să fi făcut*Cap. 24:12,13;25:8. ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinților noștri, am*Cap. 21:33. fost băgat la închisoare în Ierusalim și de acolo am fost dat în mâinile romanilor. 18 După ce m-au supus la cercetare*Cap. 22:24;24:10;25:8;26:31., ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte. 19 Dar iudeii s-au împotrivit și am*Cap. 25:11. fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu. 20 De aceea, v-am chemat să vă văd și să vorbesc cu voi, căci din pricina*Cap. 26:6,7. nădejdii lui Israel port eu acest*Cap. 26:29.Efes. 3:1;4:1;6:20.2 Tim. 1:16;2:9.Filim. 10,13. lanț." 21 Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudeea nicio scrisoare cu privire la tine și n-a venit aici niciun frate care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine. 22 Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că știm că partida aceasta pretutindeni stârnește*Luca 2:34. Cap. 24:5,14.1 Pet. 2:12;4:14. împotrivire." 23 I-au hotărât o zi și au venit mai mulți la locuința lui. Pavel le-a vestit*Luca 24:27. Cap. 17:3;19:8. Împărăția lui Dumnezeu, le-a adus dovezi și a căutat să-i încredințeze, prin*Cap. 26:6,22. Legea lui Moise și prin Proroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ținea de dimineață până seara. 24 Unii*Cap. 14:4;17:4;19:9. au crezut ce le spunea el, iar alții n-au crezut. 25 Fiindcă ei au plecat acasă în neînțelegere unii cu alții, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin prorocul Isaia către părinții voștri, 26 când a zis: ‘Du-te*Is. 6:9.Ier. 5:21.Ezec. 12:2.Mat. 13:14,15.Marcu 4:12.Luca 8:10.Ioan 12:40.Rom. 11:8. la poporul acesta și zi-i: «Veți auzi cu urechile voastre, și nu veți înțelege; cu ochii voștri veți privi, și nu veți vedea. 27 Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu și să-i vindec.»’ 28 Să știți dar că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor*Mat. 21:41,43. Cap. 13:46,47;18:6;22:21;26:17,18.Rom. 11:11. și o vor asculta." 29 Când a zis aceste vorbe, iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.

30 Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toți care veneau să-l vadă, 31 propovăduia*Cap. 4:31.Efes. 6:19. Împărăția lui Dumnezeu și învăța pe oameni, cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.