1 After this, Job opened his mouth and cursed his day. 2 And Job answered and said, 3 Let the day perish in which I was born, and the night that said, There is a man child conceived. 4 That day — let it be darkness, let not +GodGodHebrew: Eloah care for it from above, neither let light shine upon it: 5 Let darkness and the shadow of death claim it; let clouds dwell upon it; let darkeners of the day terrify it. 6 That night — let gloom seize upon it; let it not rejoice among the days of the year; let it not come into the number of the months. 7 Behold, let that night be barren; let no joyful sound come therein; 8 Let them curse it that curse the day, who are ready to rouse Leviathan; 9 Let the stars of its twilight be dark; let it wait for light, and have none, neither let it see the eyelids of the dawn: 10 Because it shut not up the doors of the womb that bore me, and hid not trouble from mine eyes.
11 Wherefore did I not die from the womb, — come forth from the belly and expire? 12 Why did the knees meet me? and wherefore the breasts, that I should suck? 13 For now should I have lain down and been quiet; I should have slept: then had I been at rest, 14 With kings and counsellors of the earth, who build desolate places for themselves, 15 Or with princes who had gold, who filled their houses with silver; 16 Or as a hidden untimely birth I had not been; as infants that have not seen the light. 17 There the wicked cease from troubling; and there the wearied are at rest. 18 The prisoners together are at ease; they hear not the voice of the taskmaster. 19 The small and great are there, and the bondman freed from his master.
20 Wherefore is light given to him that is in trouble, and life to those bitter of soul, 21 Who long for death, and it cometh not, and dig for it more than for hidden treasures; 22 Who rejoice even exultingly and are glad when they find the grave? — 23 To the man whose way is hidden, and whom +GodGodHebrew: Eloah hath hedged in? 24 For my sighing cometh before my bread, and my groanings are poured out like the waters. 25 For I feared a fear, and it hath come upon me, and that which I dreaded hath come to me. 26 I was not in safety, neither had I quietness, neither was I at rest, and trouble came.
1 După aceea, Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut.
2 A luat cuvântul și a zis:
3 „BlestemateCap. 10:18,19.Ier. 15:10;20:14. să fie ziua în care m-am născut
și noaptea care a zis: ‘S-a zămislit un copil de parte bărbătească!’
4 Prefacă-se în întuneric ziua aceea,
să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer
și să nu mai strălucească lumina peste ea!
5 S-o cuprindă întunericulCap. 10:21,22;16:16;28:3.Ps. 23:4;44:19;107:10,14.Ier. 13:16.Amos 5:8. și umbra morții,
nori groși să vină peste ea
și neguri de peste zi s-o înspăimânte!
6 Noaptea aceea! S-o acopere întunericul,
să piară din an,
să nu mai fie numărată între luni!
7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8 Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele,
de cei ceIer. 9:17,18. știu să întărâte leviatanul3:8 Sau: crocodil.;
9 să se întunece stelele din amurgul ei,
în zadar să aștepte lumina
și să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10 Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit,
nici n-a ascuns suferința dinaintea ochilor mei.
11 De ceCap. 10:18. n-am murit în pântecele mamei mele?
De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei?
12 De ce am găsit genunchiGen. 30:3.Is. 66:12. care să mă primească?
Și țâțe care să-mi dea lapte?
13 Acum aș fi culcat, aș fi liniștit,
aș dormi și m-aș odihni
14 cu împărații și cei mari de pe pământ,
care și-au zidit falniceCap. 15:28. morminte,
15 cu domnitorii care aveau aur
și și-au umplut casele cu argint.
16 Sau n-aș mai fi în viață,
aș fi ca o stârpiturăPs. 58:8. îngropată,
ca niște copii care n-au văzut lumina!
17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi,
acolo se odihnesc cei sleiți de puteri.
18 Acolo cei puși în lanțuri sunt lăsați toți în pace,
nu mai audCap. 39:7. glasul asupritorului;
19 cel mai mic și cel mare sunt tot una acolo,
și robul scapă de stăpânul său.
20 Pentru ce dăIer. 20:18. Dumnezeu lumină celui ce suferă
și viață celor amărâți1 Sam. 1:10.2 Împ. 4:27.Prov. 31:6. la suflet,
21 care așteaptăApoc. 9:6. moartea, și nu vine,
măcar că o doresc mai mult decât o comoarăProv. 2:4.,
22 care n-ar mai putea de bucurie
și de veselie dacă ar găsi mormântul?
23 Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă,
pe care îl îngrădeșteCap. 19:8.Plâng. 3:7. Dumnezeu din toate părțile?
24 Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele
și jalea mi se varsă ca apa.
25 De ce mă tem, aceea mi se întâmplă;
de ce mi-e frică, de aceea am parte!
26 N-am nici liniște, nici pace, nici odihnă,
și necazul dă peste mine."
/images/a/Tcg2NiV7ce24OT6kCIQGR)
/images/a/a0208299-6f37-40a0-66e1-2576b9435f00)