1 Man, born of woman, is of few days, and full of trouble. 2 He cometh forth like a flower, and is cut down; and he fleeth as a shadow, and continueth not. 3 Yet dost thou open thine eyes upon such a one, and bringest me into judgment with thee? 4 Who can bring a clean man out of the unclean? Not one! 5 If his days are determined, if the number of his months is with thee, and thou hast appointed his bounds which he must not pass, 6 Look away from him; and let him rest, till he accomplish, as a hireling, his day.

7 For there is hope for a tree: if it be cut down, it will sprout again, and its tender branch will not cease; 8 Though its root grow old in the earth, and its stock die in the ground, 9 Yet through the scent of water it will bud, and put forth boughs like a young plant. 10 But a man dieth, and is prostrate; yea, man expireth, and where is he? 11 The waters recede from the lake, and the river wasteth and drieth up: 12 So man lieth down, and riseth not again; till the heavens be no more, they do not awake, nor are raised out of their sleep. 13 Oh that thou wouldest hide me in Sheol, that thou wouldest keep me secret until thine anger be past, that thou wouldest appoint me a set time, and remember me, — 14 (If a man die, shall he live again?) all the days of my time of toil would I wait, till my change should come: 15 Thou wouldest call, and I would answer thee; thou wouldest have a desire after the work of thy hands.

16 For now thou numberest my steps: dost thou not watch over my sin? 17 My transgression is sealed up in a bag, and thou heapest up mine iniquity. 18 And indeed a mountain falling cometh to nought, and the rock is removed out of its place; 19 The waters wear the stones, the floods thereof wash away the dust of the earth; and thou destroyest the hope of man. 20 Thou prevailest for ever against him, and he passeth away; thou changest his countenance, and dismissest him. 21 His sons come to honour, and he knoweth it not; and they are brought low, and he perceiveth it not. 22 But his flesh hath pain for himself alone, and his soul mourneth for himself.

1 Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină*Cap. 5:7.Ecl. 2:23. de necazuri.

2 Se naște*Cap. 8:9.Ps. 90:5,6,9;102:11;103:15;144:4.Is. 40:6.Iac. 1:10,11;4:14.1 Pet. 1:24. și e tăiat ca o floare;

fuge și piere ca o umbră.

3 Și asupra lui*Ps. 144:3. ai Tu ochiul deschis!

Și pe mine mă tragi*Ps. 143:2. la judecată cu Tine!

4 Cum ar putea*Gen. 5:3.Ps. 51:5.Ioan 3:6.Rom. 5:12.Efes. 2:3. să iasă dintr-o ființă necurată un om curat?

Nu poate să iasă niciunul.

5 Dacă*Cap. 7:1. zilele lui sunt hotărâte,

dacă i-ai numărat lunile,

dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,

6 întoarce-Ți*Cap. 7:16,19;10:20.Ps. 39:13. măcar privirile de la el și dă-i răgaz,

să aibă măcar bucuria pe care o are simbriașul*Cap. 7:1. la sfârșitul zilei.

7 Un copac și tot are nădejde,

căci, când este tăiat*Vers. 14., odrăslește din nou

și iar dă lăstari.

8 Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ,

când îi piere trunchiul în țărână,

9 înverzește iarăși de mirosul apei

și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.

10 Dar omul, când moare, rămâne întins.

Omul, când își dă sufletul, unde mai este?

11 Cum pier apele din lacuri

și cum seacă și se usucă râurile,

12 așa se culcă și omul și nu se mai scoală;

cât*Ps. 102:26.Is. 51:6;65:17;66:22.Fapte 3:21.Rom. 8:20.2 Pet. 3:7,10,11.Apoc. 20:11;21:1. vor fi cerurile, nu se mai deșteaptă

și nu se mai scoală din somnul lui.

13 Ah, de m-ai ascunde în Locuința morților,

de m-ai acoperi până-Ți va trece mânia

și de mi-ai rândui o vreme când Îți

vei aduce iarăși aminte de mine!

14 Dacă omul, odată mort, ar putea să mai învieze,

aș*Cap. 13:15. mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele,

până*Vers. 7. mi se va schimba starea în care mă găsesc.

15 Atunci m-ai*Cap. 13:22. chema și Ți-aș răspunde

și Ți-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.

16 Dar astăzi îmi numeri*Cap. 10:6,14;13:27;31:4;34:21.Ps. 56:8;139:1-3.Prov. 5:21.Ier. 32:19. pașii,

ai ochiul asupra păcatelor mele;

17 călcările mele de lege*Deut. 32:34.Osea 13:12. sunt pecetluite într-un mănunchi

și născocești fărădelegi în sarcina mea.

18 Cum se prăbușește muntele și piere,

cum piere stânca din locul ei,

19 cum este mâncată piatra de ape

și cum este luat pământul de râu,

așa nimicești Tu nădejdea omului.

20 Îl urmărești întruna și se duce;

Îi schimonosești fața și apoi îi dai drumul.

21 De ajung fiii lui la cinste, el*Ecl. 9:5.Is. 63:16. nu știe nimic;

de sunt înjosiți, habar n-are.

22 Numai pentru el simte durere în trupul lui,

numai pentru el simte întristare în sufletul lui."