1 But now they that are younger than I have me in derision, whose fathers I would have disdained to set with the dogs of my flock. 2 Yea, whereto should the strength of their hands profit me, men in whom vigour hath perished? 3 Withered up through want and hunger, they flee into waste places long since desolate and desert: 4 They gather the salt-wort among the bushes, and the roots of the broom for their food. 5 They are driven forth from among men — they cry after them as after a thief — 6 To dwell in gloomy gorges, in caves of the earth and the rocks: 7 They bray among the bushes; under the brambles they are gathered together: 8 Sons of fools, and sons of nameless sires, they are driven out of the land. 9 And now I am their song, yea, I am their byword. 10 They abhor me, they stand aloof from me, yea, they spare not to spit in my face. 11 For he hath loosed my cord and afflicted me; so they cast off the bridle before me. 12 At my right hand rise the young brood; they push away my feet, and raise up against me their pernicious ways; 13 They mar my path, they set forward my calamity, without any to help them; 14 They come in as through a wide breach: amid the confusion they roll themselves onward.

15 Terrors are turned against me; they pursue mine honour as the wind; and my welfare is passed away like a cloud. 16 And now my soul is poured out in me; days of affliction have taken hold upon me. 17 The night pierceth through my bones and detacheth them from me, and my gnawing pains take no rest: 18 By their great force they have become my raiment; they bind me about as the collar of my coat. 19 He hath cast me into the mire, and I have become like dust and ashes. 20 I cry unto thee, and thou answerest me not; I stand up, and thou lookest at me. 21 Thou art changed to a cruel one to me; with the strength of thy hand thou pursuest me. 22 Thou liftest me up to the wind; thou causest me to be borne away, and dissolvest my substance. 23 For I know that thou wilt bring me to death, and into the house of assemblage for all living. 24 Indeed, no prayer availeth when he stretcheth out his hand: though they cry when he destroyeth. 25 Did not I weep for him whose days were hard? was not my soul grieved for the needy? 26 For I expected good, and there came evil; and I waited for light, but there came darkness. 27 My bowels well up, and rest not; days of affliction have confronted me. 28 I go about blackened, but not by the sun; I stand up, I cry in the congregation. 29 I am become a brother to jackals, and a companion of ostriches. 30 My skin is become black and falleth off me, and my bones are parched with heat. 31 My harp also is turned to mourning, and my pipe into the voice of weepers.

1 Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine,

pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.

2 Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,

când ei nu erau în stare să ajungă la bătrânețe?

3 Sfrijiți de sărăcie și foame,

fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.

4 Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei

și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.

5 Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor,

strigă lumea după ei ca după niște hoți.

6 Locuiesc în văi îngrozitoare,

în peșterile pământului și în stânci.

7 Urlă printre tufișuri

și se adună sub mărăcini.

8 Ființe mârșave și disprețuite,

sunt izgoniți din țară.

9 Și acum*Cap. 17:6.Ps. 35:15;69:12.Plâng. 3:14,63., astfel de oameni mă pun în cântecele lor,

am ajuns de batjocura lor.

10 Mă urăsc, mă ocolesc,

mă scuipă*Num. 12:14.Deut. 25:9.Is. 50:6.Mat. 26:67;27:30. în față.

11 Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,

nu mai au niciun frâu înaintea mea.

12 Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea

și îmi împing picioarele

și își croiesc*Cap. 19:12. cărări împotriva mea, ca să mă piardă.

13 Îmi nimicesc cărarea

și lucrează ca să mă prăpădească,

ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.

14 Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,

se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.

15 Mă apucă groaza.

Slava îmi este spulberată ca de vânt,

ca un nor a trecut fericirea mea.

16 Și acum, mi se topește*Ps. 42:4. sufletul în mine

și m-au apucat zilele suferinței.

17 Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,

durerea care mă roade nu încetează.

18 De tăria suferinței, haina își pierde fața,

mi se lipește de trup ca o cămașă.

19 Dumnezeu m-a aruncat în noroi

și am ajuns ca țărâna și cenușa.

20 Strig către Tine și nu-mi răspunzi;

stau în picioare și nu mă vezi.

21 Ești fără milă împotriva mea,

lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.

22 Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt

și mă nimicești cu suflarea furtunii.

23 Căci știu că mă duci la moarte,

în locul unde*Ps. 42:4.Evr. 9:27. se întâlnesc toți cei vii.

24 Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?

Cel în nenorocire nu cere ajutor?

25 Nu plângeam*Ps. 35:13,14.Rom. 12:15. eu pe cel amărât?

N-avea inima mea milă de cel lipsit?

26 Mă așteptam la fericire,

și, când colo, nenorocirea*Ier. 8:15. a venit peste mine;

trăgeam nădejde de lumină, și, când colo, a venit întunericul.

27 Îmi fierb măruntaiele fără încetare,

m-au apucat zilele de durere.

28 Umblu înnegrit*Ps. 38:6;42:9;43:2., dar nu de soare.

Mă scol în plină adunare și strig după ajutor.

29 Am ajuns frate*Ps. 102:6.Mica 1:8. cu șacalii,

tovarăș cu struții.

30 Pielea*Ps. 119:83.Plâng. 4:8;5:10. mi se înnegrește și cade,

iar oasele*Ps. 102:3. îmi ard și se usucă.

31 Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale

și cavalul meu scoate sunete plângătoare.