1 Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!
2 Cine va putea spune isprăvile măreţe ale Domnului? Cine va putea vesti toată lauda Lui?
3 Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!
4 Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, în bunăvoinţa Ta pentru poporul Tău! Adu-Ţi aminte de mine, şi dă -i ajutorul Tău,
5 ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău, şi să mă laud cu moştenirea Ta!
6 Noi am păcătuit ca şi părinţii noştri, am săvîrşit nelegiuirea, am făcut rău.
7 Părinţii noştri în Egipt n'au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale, şi au fost neascultători la mare, la marea Roşie.
8 Dar El i -a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea.
9 A mustrat marea Roşie, şi ea s'a uscat; şi i -a trecut prin adîncuri ca printr'un pustiu.
10 I -a scăpat din mîna celui ce -i ura, şi i -a izbăvit din mîna vrăjmaşului.
11 Apele au acoperit pe protivnicii lor. N'a rămas unul măcar din ei.
12 Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cîntat laudele Lui.
13 Dar au uitat curînd lucrările Lui, şi n'au aşteptat împlinirea planurilor Lui.
14 Ci i -a apucat pofta în pustie, şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate.
15 El le -a dat ce cereau; dar a trimes o molimă printre ei.
16 În tabără au fost geloşi pe Moise, şi pe Aaron, sfîntul Domnului.
17 Atunci s'a deschis pămîntul, şi a înghiţit pe Datan, şi s'a închis deasupra cetei lui Abiram.
18 Focul le -a aprins ceata, şi flacăra a mistuit pe cei răi.
19 Au făcut un viţel în Horeb. S'au închinat înaintea unui chip turnat,
20 şi au schimbat Slava lor, pe chipul unui bou, care mănîncă iarbă.
21 Au uitat pe Dumnezeu, Mîntuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt,
22 minuni în ţara lui Ham, semne minunate la marea Roşie.
23 Şi El a vorbit să -i nimicească: dar Moise, alesul său, a stătut la mijloc înaintea Lui, ca să -L abată dela mînia Lui şi să -L oprească să -i nimicească.
24 Ei au nesocotit ţara desfătărilor; n'au crezut în Cuvîntul Domnului,
25 ci au cîrtit în corturile lor, şi n'au ascultat de glasul Lui.
26 Atunci El a ridicat mîna şi a jurat că -i va face să cadă în pustie,
27 că le va doborî sămînţa printre neamuri, şi -i va împrăştia în mijlocul ţărilor.
28 Ei s'au alipit de Baal-Peor, şi au mîncat vite jertfite morţilor.
29 Au mîniat astfel pe Domnul prin faptele lor, şi o urgie a izbucnit între ei.
30 Dar Fineas s'a sculat şi a făcut judecată, şi astfel urgia s'a oprit.
31 Lucrul acesta i -a fost socotit ca o stare de neprihănire, din neam în neam, pe vecie.
32 Ei au mîniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor.
33 Căci s'au răzvrătit împotriva Duhului Lui, şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele.
34 Ei n'au nimicit popoarele, pe cari le poruncise Domnul să le nimicească.
35 Ci s-au amestecat cu neamurile, şi au învăţat faptele lor,
36 au slujit idolilor lor, cari au fost o cursă pentru ei.
37 Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli,
38 au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor şi fiicelor lor, pe cari i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri.
39 S'au spurcat prin faptele lor, au desfrînat prin faptele lor.
40 Atunci Domnul S'a aprins de mînie împotriva poporului Său, şi a urît moştenirea Lui.
41 I -a dat în mînile neamurilor, cei ce îi urau au stăpînit peste ei,
42 vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi supt puterea lor.
43 El de mai multe ori i -a izbăvit, dar ei s'au arătat neascultători în planurile lor, şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor.
44 Dar El le -a văzut strîmtorarea, cînd le -a auzit strigătele.
45 Şi -a adus aminte de legămîntul Său, şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare:
46 a stîrnit pentru ei mila tuturor celor ce i ţineau prinşi de război.
47 Scapă-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi strînge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfînt, şi să ne fălim cu lauda Ta!
48 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecincie în vecinicie! Şi tot poporul să zică: ,,Amin! Lăudaţi pe Domnul!``
1 Alleluia! Celebrate lEterno, perchegli è buono, perché la sua benignità dura in perpetuo.
2 Chi può raccontare le gesta dellEterno, o pubblicar tutta la sua lode?
3 Beati coloro che osservano ciò chè prescritto, che fanno ciò chè giusto, in ogni tempo!
4 O Eterno, ricordati di me, con la benevolenza che usi verso il tuo popolo; visitami con la tua salvazione,
5 affinché io vegga il bene de tuoi eletti, mi rallegri dellallegrezza della tua nazione, e mi glori con la ua eredità.
6 Noi e i nostri padri abbiamo peccato, abbiamo commesso liniquità, abbiamo agito empiamente.
7 I nostri padri non prestarono attenzione alle tue maraviglie in Egitto; non si ricordarono della moltitudine delle tue benignità, ma si ribellarono presso al mare, al Mar rosso.
8 Nondimeno egli li salvò per amor del suo nome, per far conoscere la sua potenza.
9 Sgridò il Mar rosso ed esso si seccò; li condusse attraverso gli abissi come attraverso un deserto.
10 E li salvò dalla mano di chi li odiava, e li redense dalla mano del nemico.
11 E le acque copersero i loro avversari; non ne scampò neppur uno.
12 Allora credettero alle sue parole, e cantarono la sua lode.
13 Ben presto dimenticarono le sue opere; non aspettaron fiduciosi lesecuzione dei suoi disegni,
14 ma si accesero di cupidigia nel deserto, e tentarono Dio nella solitudine.
15 Ed egli dette loro quel che chiedevano, ma mandò la consunzione nelle loro persone.
16 Furon mossi dinvidia contro Mosè nel campo, e contro Aaronne, il santo dellEterno.
17 La terra saprì, inghiottì Datan e coperse il sèguito dAbiram.
18 Un fuoco saccese nella loro assemblea, la fiamma consumò gli empi.
19 Fecero un vitello in Horeb, e adorarono unimmagine di getto;
20 così mutarono la loro gloria nella figura dun bue che mangia lerba.
21 Dimenticarono Dio, loro salvatore, che avea fatto cose grandi in Egitto,
22 cose maravigliose nel paese di Cham, cose tremende al Mar rosso.
23 Ondegli parlò di sterminarli; ma Mosè, suo eletto, stette sulla breccia dinanzi a lui per stornar lira sua onde non li distruggesse.
24 Essi disdegnarono il paese delizioso, non credettero alla sua parola;
25 e mormorarono nelle loro tende, e non dettero ascolto alla voce dellEterno.
26 Ondegli, alzando la mano, giurò loro che li farebbe cader nel deserto,
27 che farebbe perire la loro progenie fra le nazioni e li disperderebbe per tutti i paesi.
28 Si congiunsero anche con Baal-Peor e mangiarono dei sacrifizi dei morti.
29 Così irritarono Iddio colle loro azioni, e un flagello irruppe fra loro.
30 Ma Fineas si levò e fece giustizia, e il flagello fu arrestato.
31 E ciò gli fu imputato come giustizia per ogni età, in perpetuo.
32 Lo provocarono ad ira anche alle acque di Meriba, e venne del male a Mosè per cagion loro;
33 perché inasprirono il suo spirito ed egli parlò sconsigliatamente con le sue labbra.
34 Essi non distrussero i popoli, come lEterno avea loro comandato;
35 ma si mescolarono con le nazioni, e impararono le opere desse:
36 e servirono ai loro idoli, i quali divennero per essi un laccio;
37 e sacrificarono i loro figliuoli e le loro figliuole ai demoni,
38 e sparsero il sangue innocente, il sangue dei loro figliuoli e delle loro figliuole, che sacrificarono aglidoli di Canaan; e il paese fu profanato dal sangue versato.
39 Essi si contaminarono con le loro opere, e si prostituirono coi loro atti.
40 Onde lira dellEterno si accese contro il suo popolo, ed egli ebbe in abominio la sua eredità.
41 E li dette nelle mani delle nazioni, e quelli che li odiavano li signoreggiarono.
42 E i loro nemici li oppressero, e furono umiliati sotto la loro mano.
43 Molte volte li liberò, ma essi si ribellavano, seguendo i loro propri voleri, e si rovinavano per la loro iniquità.
44 Tuttavia, volse a loro lo sguardo quando furono in distretta, quando udì il loro grido;
45 e si ricordò per loro del suo patto, e si pentì secondo la moltitudine delle sue benignità.
46 Fece loro anche trovar compassione presso tutti quelli che li aveano menati in cattività.
47 Salvaci, o Eterno, Iddio nostro, e raccoglici di fra le nazioni, affinché celebriamo il tuo santo nome, e mettiamo la nostra gloria nel lodarti.
48 Benedetto sia lEterno, lIddio dIsraele, deternità in eternità! E tutto il popolo dica: Amen! Alleluia.