1 (Un psalm al lui Asaf.) Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată.

2 Totuş, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii!

3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.

4 Într'adevăr, nimic nu -i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.

5 N'au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.

6 Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care -i înveleşte.

7 Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima.

8 Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,

9 îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.

10 Deaceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin,

11 şi zice: ,,Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?``

12 Aşa sînt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile.

13 Degeaba dar mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mînile în nevinovăţie:

14 căci în fiecare zi sînt lovit, şi în toate dimineţile sînt pedepsit.

15 Dacă aş zice: ,,Vreau să vorbesc ca ei,`` iată că n'aş fi credincios neamului copiilor Tăi.

16 M'am gîndit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi -a fost truda,

17 pînă ce am intrat în sfîntul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta dela urmă a celor răi.

18 Da, Tu -i pui în locuri alunecoase, şi -i arunci în prăpăd.

19 Cum sînt nimiciţi într'o clipă! Sînt perduţi, prăpădiţi printr'un sfîrşit năpraznic.

20 Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta!

21 Cînd mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie,

22 eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.

23 Însă eu sînt totdeauna cu Tine, Tu m'ai apucat de mîna dreaptă;

24 mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

25 Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pămînt nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decît în Tine.

26 Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stînca inimii mele şi partea mea de moştenire.

27 Căci iată că ceice se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi sînt necredincioşi.

28 Cît pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.

1 Salmo di Asaf.} Certo, Iddio è buono verso Israele, verso quelli che son puri di cuore.

2 Ma, quant’è a me, quasi inciamparono i miei piedi; poco mancò che i miei passi non sdrucciolassero.

3 Poiché io portavo invidia agli orgogliosi, vedendo la prosperità degli empi.

4 Poiché per loro non vi son dolori, il loro corpo è sano e pingue.

5 Non sono travagliati come gli altri mortali, né son colpiti come gli altri uomini.

6 Perciò la superbia li cinge a guisa di collana, la violenza li cuopre a guisa di vestito.

7 Dal loro cuore insensibile esce l’iniquità; le immaginazioni del cuor loro traboccano.

8 Sbeffeggiano e malvagiamente ragionan d’opprimere; parlano altezzosamente.

9 Metton la loro bocca nel cielo, e la loro lingua passeggia per la terra.

10 Perciò il popolo si volge dalla loro parte, e beve copiosamente alla loro sorgente,

11 e dice: Com’è possibile che Dio sappia ogni cosa, che vi sia conoscenza nell’Altissimo?

12 Ecco, costoro sono empi: eppure, tranquilli sempre, essi accrescono i loro averi.

13 Invano dunque ho purificato il mio cuore, e ho lavato le mie mani nell’innocenza!

14 Poiché son percosso ogni giorno, e il mio castigo si rinnova ogni mattina.

15 Se avessi detto: Parlerò a quel modo, ecco, sarei stato infedele alla schiatta de’ tuoi figliuoli.

16 Ho voluto riflettere per intender questo, ma la cosa mi è parsa molto ardua,

17 finché non sono entrato nel santuario di Dio, e non ho considerata la fine di costoro.

18 Certo, tu li metti in luoghi sdrucciolevoli, tu li fai cadere in rovina.

19 Come sono stati distrutti in un momento, portati via, consumati per casi spaventevoli!

20 Come avviene d’un sogno quand’uno si sveglia, così tu, o Signore, quando ti desterai, sprezzerai la loro vana apparenza.

21 Quando il mio cuore s’inacerbiva ed io mi sentivo trafitto internamente,

22 ero insensato e senza conoscimento; io ero verso di te come una bestia.

23 Ma pure, io resto del continuo con te; tu m’hai preso per la man destra;

24 tu mi condurrai col tuo consiglio, e poi mi riceverai in gloria.

25 Chi ho io in cielo fuori di te? E sulla terra non desidero che te.

26 La mia carne e il mio cuore posson venir meno, ma Dio è la ròcca del mio cuore e la mia parte in eterno.

27 Poiché, ecco, quelli che s’allontanan da te periranno; tu distruggi chiunque, fornicando, ti abbandona.

28 Ma quanto a me, il mio bene è d’accostarmi a Dio; io ho fatto del Signore, dell’Eterno, il mio rifugio, er raccontare, o Dio, tutte le opere tue.