Publicidade

Salmos 57

1 (Către mai marele cîntăreţilor. ,,Nu nimici``. O cîntare de laudă a lui David. Făcută cînd a fugit în peşteră, urmărit de Saul.) Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, pînă vor trece nenorocirile.2 Eu strig către Dumnezeu, către Cel Prea Înalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.3 El îmi va trimete izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire). Da, Dumnezeu Îşi va trimete bunătatea şi credincioşia.4 Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni cari varsă flacări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sînt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.5 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!6 Ei întinseseră un laţ supt paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte: Dar au căzut ei în ea. -7 Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cînta, da, şi voi suna din instrumentele mele.8 Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, alăută şi arfă! Mă voi trezi în zori de zi.9 Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cînta printre neamuri.10 Căci bunătatea Ta ajunge pînă la ceruri, şi credincioşia Ta pînă la nori.11 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!

1 Per il Capo de’ musici. "Non distruggere". Inno di Davide, quando, perseguitato da Saul, fuggì nella spelonca. Abbi pietà di me, o Dio, abbi pietà di me, perché l’anima mia cerca rifugio in te; e all’ombra delle tue ali io mi rifugio, finché le calamità siano passate.2 Io griderò all’Iddio altissimo: a Dio, che compie i suoi disegni su me.3 Egli manderà dal cielo a salvarmi. Mentre colui che anela a divorarmi m’oltraggia, Sela. Iddio manderà la sua grazia e la sua fedeltà.4 L’anima mia è in mezzo a leoni; dimoro tra gente che vomita fiamme, in mezzo ad uomini, i cui denti son lance e saette, e la cui lingua è una spada acuta.5 Innalzati, o Dio, al disopra de’ cieli, risplenda su tutta la terra la tua gloria!6 Essi avevano teso una rete ai miei passi; l’anima mia era accasciata; avevano scavata una fossa dinanzi a me, ma essi vi son caduti dentro. Sela.7 Il mio cuore è ben disposto, o Dio, il mio cuore è ben disposto; io canterò e salmeggerò.8 Dèstati, o gloria mia, destatevi, saltèro e cetra, io voglio risvegliare l’alba.9 Io ti celebrerò fra i popoli, o Signore, a te salmeggerò fra le nazioni,10 perché grande fino al cielo e la tua benignità, e la tua fedeltà fino alle nuvole.11 Innalzati, o Dio, al di sopra de’ cieli, risplenda su tutta la terra la tua gloria!

Veja também

Publicidade
Logo Bíblia

Bíblia Online

Bíblia Online • Versão: 2026-03-06_21-15-35-green