1 (Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea Ta, au pîngărit Templul Tău cel sfînt, şi au prefăcut Ierusalimul într'un morman de pietre.

2 Trupurile neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănînce păsările cerului, şi carnea credincioşilor Tăi au dat -o s'o mănînce fiarele pămîntului.

3 Ca apa le-au vărsat sîngele, de jur împrejurul Ierusalimului, şi n'a fost nimeni să -i îngroape.

4 Am ajuns de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de rîsul celor ce ne înconjoară.

5 Pînă cînd, Doamne, Te vei mînia fără încetare, şi va arde mînia Ta ca focul?

6 Varsă-Ţi mînia peste neamurile, cari nu Te cunosc, şi peste împărăţiile, cari nu cheamă Numele Tău!

7 Căci au mîncat pe Iacov, şi i-au pustiit locuinţa.

8 Nu-Ţi mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri, ci să ne iese degrab înainte îndurările Tale! Căci sîntem nenorociţi de tot!

9 Ajută-ne, Dumnezeul mîntuirii noastre, pentru slava Numelui Tău! Izbăveşte-ne, şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău!

10 Pentruce să zică neamurile: ,,Unde este Dumnezeul lor?`` Să se ştie, înaintea ochilor noştri, printre neamuri, că Tu răzbuni sîngele vărsat al robilor Tăi!

11 Să ajungă pînă la Tine gemetele prinşilor de război! Scapă, prin braţul Tău cel puternic, pe cei ce pier!

12 Întoarce vecinilor noştri, de şapte ori în sînul lor, batjocurile, cari Ţi le-au aruncat ei Ţie, Doamne!

13 Şi noi, poporul Tău, turma păşunii Tale, Te vom lăuda în veci, şi vom vesti din neam în neam laudele tale.

1 Salmo di Asaf.} O Dio, le nazioni sono entrate nella tua eredità, hanno contaminato il tempio della tua santità, han ridotto Gerusalemme in un mucchio di rovine;

2 hanno dato i cadaveri del tuoi servitori in pasto agli uccelli del cielo, la carne de’ tuoi santi alle fiere della terra.

3 Hanno sparso il loro sangue come acqua intorno a Gerusalemme, e non v’è stato alcuno che li seppellisse.

4 Noi siam diventati un vituperio per i nostri vicini, un oggetto di scherno e di derisione per quelli che ci circondano.

5 Fino a quando, o Eterno? Sarai tu adirato per sempre? La tua gelosia arderà essa come un fuoco?

6 Spandi l’ira tua sulle nazioni che non ti conoscono, e sopra i regni che non invocano il tuo nome.

7 Poiché hanno divorato Giacobbe, e hanno desolato la sua dimora.

8 Non ricordare contro noi le iniquità de’ nostri antenati; affrettati, ci vengano incontro le tue compassioni, poiché siamo in molto misero stato.

9 Soccorrici, o Dio della nostra salvezza, per la gloria del tuo nome, e liberaci, e perdona i nostri peccati, per amor del tuo nome.

10 Perché direbbero le nazioni: Dov’è l’Iddio loro? Fa’ che la vendetta del sangue sparso de’ tuoi servitori sia nota fra le nazioni, dinanzi agli occhi nostri.

11 Giunga dinanzi a te il gemito de’ prigionieri; secondo la potenza del tuo braccio, scampa quelli che son condannati a morte.

12 E rendi ai nostri vicini a sette doppi in seno il vituperio che t’hanno fatto, o Signore!

13 E noi, tuo popolo e gregge del tuo pasco, ti celebreremo in perpetuo, pubblicheremo la tua lode per ogni età.