1 (Către mai marele cîntăreţilor. Se cîntă ca şi ,,Mori pentru fiul``. Un psalm al lui David.) Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea, voi istorisi toate minunile Lui.

2 Voi face din Tine bucuria şi veselia mea, voi cînta Numele tău, Dumnezeule Prea Înalte,

3 pentrucă vrăjmaşii mei dau înapoi, se clatină, şi pier dinaintea Ta.

4 căci Tu îmi sprijineşti dreptatea şi pricina mea, şi stai pe scaunul Tău de domnie ca un judecător drept.

5 Tu pedepseşti neamurile, nimiceşti pe cel rău, le ştergi numele pentru totdeauna şi pe vecie.

6 S'au dus vrăjmaşii! N'au rămas din ei decît nişte dărîmături vecinice! Nişte cetăţi dărîmate de Tine! Li s'a şters pomenirea!

7 Ei s'au dus, dar Domnul împărăteşte în veac, şi Şi -a pregătit scaunul de domnie pentru judecată.

8 El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire.

9 Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz.

10 Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!

11 Cîntaţi Domnului, care împărăţeşte în Sion, vestiţi printre popoare isprăvile Lui!

12 Căci El răzbună sîngele vărsat, şi Îşi aduce aminte de cei nenorociţi, nu uită strigătele lor.

13 Ai milă de mine, Doamne! Vezi ticăloşia în care mă aduc vrăjmaşii mei, şi ridică-mă din porţile morţii,

14 ca să vestesc toate laudele Tale, în porţile fiicei Sionului, şi să mă bucur de mîntuirea Ta.

15 Neamurile cad în groapa pe care au făcut -o, şi li se prinde piciorul în laţul pe care l-au ascuns.

16 Domnul Se arată, face dreptate, şi prinde pe cel rău în lucrul mînilor lui. (Joc de instrumente. Oprire.)

17 Cei răi se întorc la locuinţa morţilor: toate neamurile cari uită pe Dumnezeu.

18 Căci cel nenorocit nu este uitat pe vecie, nădejdea celor sărmani nu piere pe vecie.

19 Scoală-Te, Doamne, ca să nu biruie omul; neamurile să fie judecate înaintea Ta!

20 Aruncă groaza în ei, Doamne, ca să ştie popoarele că nu sînt decît oameni! (Oprire.)

1 Al Capo dei musici. Su "Muori pel figlio". Salmo di Davide. Io celebrerò l’Eterno con tutto il mio cuore, io narrerò tutte le tue maraviglie.

2 Io mi rallegrerò e festeggerò in te, salmeggerò al tuo nome, o Altissimo,

3 poiché i miei nemici voltan le spalle, cadono e periscono dinanzi al tuo cospetto.

4 Poiché tu hai sostenuto il mio diritto e la mia causa; ti sei assiso sul trono come giusto giudice.

5 Tu hai sgridate le nazioni, hai distrutto l’empio, hai cancellato il loro nome in sempiterno.

6 E’ finita per il nemico! Son rovine perpetue! E delle città che tu hai distrutte perfin la memoria e perita.

7 Ma l’Eterno siede come re in eterno; egli ha preparato il suo trono per il giudizio.

8 Ed egli giudicherà il mondo con giustizia, giudicherà i popoli con rettitudine.

9 E l’Eterno sarà un alto ricetto all’oppresso, un alto ricetto in tempi di distretta;

10 e quelli che conoscono il tuo nome confideranno in te, perché, o Eterno, tu non abbandoni quelli che ti cercano.

11 Salmeggiate all’Eterno che abita in Sion, raccontate tra i popoli le sue gesta.

12 Perché colui che domanda ragion del sangue si ricorda dei miseri e non ne dimentica il grido.

13 Abbi pietà di me, o Eterno! Vedi l’afflizione che soffro da quelli che m’odiano, o tu che mi trai su dalle porte della morte,

14 acciocché io racconti tutte le tue lodi. Nelle porte della figliuola di Sion, io festeggerò per la tua alvazione.

15 Le nazioni sono sprofondate nella fossa che avean fatta; il loro piede è stato preso nella rete che aveano nascosta.

16 L’Eterno s’è fatto conoscere, ha fatto giustizia; l’empio è stato preso al laccio nell’opera delle proprie mani. Higgaion. Sela.

17 Gli empi se n’andranno al soggiorno de’ morti, sì, tutte le nazioni che dimenticano Iddio.

18 Poiché il povero non sarà dimenticato per sempre, né la speranza de’ miseri perirà in perpetuo.

19 Lèvati, o Eterno! Non lasciar che prevalga il mortale; sian giudicate le nazioni in tua presenza.

20 O Eterno, infondi spavento in loro; sappian le nazioni che non son altro che mortali. Sela.