1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David, robul Domnului. El a spus Domnului cuvintele cîntării acesteia, cînd l -a scăpat Domnul din mîna tuturor vrăjmaşilor săi şi din mîna lui Saul. El a zis:) ,,Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!

2 Doamne, Tu eşti stînca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stînca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi întăritura mea!

3 Eu strig: ,Lăudat să fie Domnul!` şi sînt izbăvit de vrăjmaşii mei.

4 Mă înconjuraseră legăturile morţii, şi mă îngroziseră rîurile pieirii;

5 mă înfăşuraseră legăturile mormîntului, şi mă prinseseră laţurile morţii.

6 Dar, în strîmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi -a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns pînă la El, pînă la urechile Lui.

7 Atunci s'a sguduit pămîntul şi s'a cutremurat, temeliile munţilor s'au mişcat, şi s'au clătinat, pentru că El se mîniase.

8 Din nările Lui se ridica fum, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţîşneau din ea.

9 A plecat cerurile, şi S'a pogorît: un nor gros era supt picioarele Lui.

10 Călărea pe un heruvim, şi sbura, venea plutind pe aripile vîntului.

11 Întunerecul Şi -l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui, erau nişte ape întunecoase şi nori negri.

12 Din strălucirea, care se răsfrîngea înaintea Lui, ieşeau nori, cari aruncau grindină şi cărbuni de foc.

13 Domnul a tunat în ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să -I răsune glasul, cu grindină şi cărbuni de foc.

14 A aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a înmulţit loviturile trăsnetului şi i -a pus pe fugă.

15 Atunci s'a văzut albia apelor, şi s'au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale.

16 El Şi -a întins mîna de sus, m'a apucat, m'a scos din apele cele mari; Ps. 144. 7.

17 m'a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei, cari erau mai tari decît mine.

18 Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strîmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu.

19 El m'a scos la loc larg, şi m'a scăpat, pentrucă mă iubeşte.

20 Domnul mi -a făcut după neprihănirea mea, mi -a răsplătit după curăţia mînilor mele:

21 căci am păzit căile Domnului, şi n'am păcătuit împotriva Dumnezeului meu.

22 Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m'am depărtat dela legile Lui.

23 Am fost fără vină faţă de El, şi m'am păzit de fărădelegea mea.

24 Deaceea, Domnul mi -a răsplătit după neprihănirea mea, după curăţia mînilor mele înaintea ochilor Lui.

25 Cu cel bun Tu Te arăţi bun, cu omul neprihănit Te arăţi neprihănit;

26 cu cel curat Te arăţi curat, şi cu cel stricat Te porţi după stricăciunea lui.

27 Tu mîntuieşti pe poporul care se smereşte, şi smereşti privirile trufaşe.

28 Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul, Dumnezeul meu, îmi luminează întunerecul meu.

29 Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste un zid întărit.

30 Căile lui Dumnezeu sînt desăvîrşite, Cuvîntul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.

31 Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul, şi cine este o stîncă, afară de Dumnezeul nostru?

32 Dumnezeu mă încinge cu putere, şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă.

33 El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, şi mă aşează pe înălţimile mele

34 El îmi deprinde mînile la luptă, aşa că braţele mele întind arcul de aramă.

35 Tu îmi dai scutul mîntuirii Tale, dreapta Ta mă sprijineşte, şi îndurarea Ta mă face mare.

36 Tu lărgeşti drumul supt paşii mei, şi nu-mi alunecă glesnele.

37 Urmăresc pe vrăjmaşii mei, îi ajung, şi nu mă întorc pînă nu -i nimicesc.

38 Îi zdrobesc, de nu pot să se mai ridice: ei cad supt picioarele mele.

39 Tu mă încingi cu putere pentru luptă, şi răpui pe protivnicii mei supt picioarele mele.

40 Tu faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi eu nimicesc pe cei ce mă urăsc.

41 Ei strigă, dar n'are cine să -i scape! Strigă către Domnul, dar nu le răspunde!

42 Îi pisez ca praful, pe care -l ia vîntul, îi calc în picioare ca noroiul de pe uliţe.

43 Tu mă scapi din neînţelegerile poporului; mă pui în fruntea neamurilor; un popor, pe care nu -l cunoaşteam, îmi este supus.

44 El ascultă de mine la cea dintîi poruncă, fiii străinului mă linguşesc.

45 Fiilor străinului li se moaie inima de mine, şi ies tremurînd din cetăţuile lor.

46 Trăiască Domnul, şi binecuvîntată să fie Stînca mea! Mărit să fie Dumnezeul mîntuirii mele,

47 Dumnezeu, răzbunătorul meu, care îmi supune popoarele,

48 şi mă izbăveşte de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai pesus de protivnicii mei, mă scapi de omul asupritor.

49 Deaceea, Doamne, Te voi lăuda printre neamuri, voi cînta spre slava Numelui Tău.

50 El dă mari izbăviri împăratului Său, şi dă îndurare unsului Său: lui David, şi seminţei lui, pe vecie.

1 Al Capo de’ musici. Di Davide, servo dell’Eterno, il quale rivolse all’Eterno le parole di questo cantico quando l’Eterno l’ebbe riscosso dalla mano di tutti i suoi nemici e dalla mano di Saul. Egli disse: Io t’amo, o Eterno, mia forza!

2 L’Eterno è la mia ròcca, la mia fortezza, il mio liberatore; il mio Dio, la mia rupe, in cui mi rifugio, il mio scudo, il mio potente salvatore, il mio alto ricetto.

3 Io invocai l’Eterno ch’è degno d’ogni lode e fui salvato dai miei nemici.

4 I legami della morte m’aveano circondato e i torrenti della distruzione m’aveano spaventato.

5 I legami del soggiorno de’ morti m’aveano attorniato, i lacci della morte m’aveano còlto.

6 Nella mia distretta invocai l’Eterno e gridai al mio Dio. Egli udì la mia voce dal suo tempio e il mio grido pervenne a lui, ai suoi orecchi.

7 Allora la terra fu scossa e tremò, i fondamenti de’ monti furono smossi e scrollati; perch’egli era acceso d’ira.

8 Un fumo saliva dalle sue nari; un fuoco consumante gli usciva dalla bocca, e ne procedevano carboni accesi.

9 Egli abbassò i cieli e discese, avendo sotto i piedi una densa caligine.

10 Cavalcava sopra un cherubino e volava; volava veloce sulle ali del vento;

11 avea fatto delle tenebre la sua stanza nascosta, avea posto intorno a sé per suo padiglione l’oscurità dell’acque, le dense nubi de’ cieli.

12 Per lo splendore che lo precedeva, le dense nubi si sciolsero con gragnuola e con carboni accesi.

13 L’Eterno tuonò ne’ cieli e l’Altissimo diè fuori la sua voce con gragnuola e con carboni accesi.

14 E avventò le sue saette e disperse i nemici; lanciò folgori in gran numero e li mise in rotta.

15 Allora apparve il letto delle acque, e i fondamenti del mondo furono scoperti al tuo sgridare, o Eterno, al soffio del vento delle tue nari.

16 Egli distese dall’alto la mano e mi prese, mi trasse fuori delle grandi acque.

17 Mi riscosse dal mio potente nemico, e da quelli che mi odiavano perch’eran più forti di me.

18 Essi m’eran piombati addosso nel dì della mia calamità, ma l’Eterno fu il mio sostegno.

19 Egli mi trasse fuori al largo, mi liberò, perché mi gradisce.

20 L’Eterno mi ha retribuito secondo la mia giustizia, mi ha reso secondo la purità delle mie mani,

21 poiché ho osservato le vie dell’Eterno e non mi sono empiamente sviato dal mio Dio.

22 Poiché ho tenuto tutte le sue leggi davanti a me, e non ho rimosso da me i suoi statuti.

23 E sono stato integro verso lui, e mi son guardato dalla mia iniquità.

24 Ond’è che l’Eterno m’ha reso secondo la mia giustizia, secondo la purità delle mie mani nel suo cospetto.

25 Tu ti mostri pietoso verso il pio, integro verso l’uomo integro;

26 ti mostri puro col puro e ti mostri astuto col perverso;

27 poiché tu sei quel che salvi la gente afflitta e fai abbassare gli occhi alteri.

28 Sì, tu sei quel che fa risplendere la mia lampada; l’Eterno, il mio Dio, è quel che illumina le mie tenebre.

29 Con te io assalgo tutta una schiera e col mio Dio salgo sulle mura.

30 La via di Dio è perfetta; la parola dell’Eterno e purgata col fuoco; egli è lo scudo di tutti quelli che sperano in lui.

31 Poiché chi è Dio fuor dell’Eterno? E chi è Ròcca fuor del nostro Dio,

32 l’Iddio che mi cinge di forza e rende la mia via perfetta?

33 Egli rende i miei piedi simili a quelli delle cerve, e mi rende saldo sui miei alti luoghi;

34 ammaestra le mie mani alla battaglia e le mie braccia tendono un arco di rame.

35 Tu m’hai anche dato lo scudo della tua salvezza, e la tua destra m’ha sostenuto, e la tua benignità m’ha fatto grande.

36 Tu hai allargato la via ai miei passi; e i miei piedi non hanno vacillato.

37 Io ho inseguito i miei nemici e li ho raggiunti; e non son tornato indietro prima d’averli distrutti.

38 Io li ho abbattuti e non son potuti risorgere; son caduti sotto i miei piedi.

39 Tu m’hai cinto di forza per la guerra; tu hai fatto piegare sotto di me i miei avversari;

40 hai fatto voltar le spalle davanti a me ai miei nemici, e ho distrutto quelli che m’odiavano.

41 Hanno gridato, ma non vi fu chi li salvasse; hanno gridato all’Eterno, ma egli non rispose loro.

42 Io li ho tritati come polvere esposta al vento, li ho spazzati via come il fango delle strade.

43 Tu m’hai liberato dalle dissensioni del popolo, m’hai costituito capo di nazioni; un popolo che non conoscevo mi e stato sottoposto.

44 Al solo udir parlare di me, m’hanno ubbidito; i figli degli stranieri m’hanno reso omaggio.

45 I figli degli stranieri son venuti meno, sono usciti tremanti dai loro ripari.

46 Vive l’Eterno! Sia benedetta la mia ròcca! E sia esaltato l’Iddio della mia salvezza!

47 l’Iddio che fa la mia vendetta e mi sottomette i popoli,

48 che mi scampa dai miei nemici. Sì, tu mi sollevi sopra i miei avversari, mi riscuoti dall’uomo violento.

49 Perciò, o Eterno, ti loderò fra le nazioni, e salmeggerò al tuo nome.

50 Grandi liberazioni egli accorda al suo re, ed usa benignità verso il suo Unto, verso Davide e la sua progenie in perpetuo.