1 (Un psalm al lui David.) Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, cînd Te chem!2 Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mînilor mele!3 Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!4 Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii cari fac răul, şi să nu mănînc din ospeţele lor!5 Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul dela ea: dar rugăciunea mea se va înalţa într'una împotriva răutăţii lor.6 Cînd li se vor prăvăli judecătorii dealungul stîncilor, atunci vor asculta cuvintele mele, şi vor vedea că sînt plăcute.7 Cum se brăzdează şi se spintecă pămîntul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormîntului.8 De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!9 Păzeşte-mă de cursa pe care mi -o întind ei, şi de piedicile celor ce fac răul!10 Să cadă cei răi în laţurile lor, în timp ce eu să scap!
1 Salmo di Davide. O Eterno io tinvoco; affrettati a rispondermi. Porgi lorecchio alla mia voce quandio grido a te.2 La mia preghiera stia nel tuo cospetto come lincenso, lelevazione delle mie mani come il sacrifizio della sera.3 O Eterno, poni una guardia dinanzi alla mia bocca, guarda luscio delle mie labbra.4 Non inclinare il mio cuore ad alcuna cosa malvagia, per commettere azioni empie con gli operatori diniquità; e fa chio non mangi delle loro delizie.5 Mi percuota pure il giusto; sarà un favore; mi riprenda pure; sarà come olio sul capo; il mio capo non lo rifiuterà; anzi malgrado la loro malvagità, continuerò a pregare.6 I loro giudici saran precipitati per il fianco delle rocce, e si darà ascolto alle mie parole, perché sono piacevoli.7 Come quando si ara e si rompe la terra, le nostre ossa sono sparse allingresso del soggiorno dei morti.8 Poiché a te son vòlti gli occhi miei, o Eterno, o Signore; in te mi rifugio, non abbandonare lanima mia.9 Guardami dal laccio che mhanno teso, e dagli agguati degli operatori diniquità.10 Cadano gli empi nelle loro proprie reti, mentre io passerò oltre.