1 Enviai o cordeiro ao

governador da terra,

desde Sela, no deserto,

até ao monte da filha de Sião.

2 De outro modo sucederá

que serão as filhas de

Moabe junto aos vaus de Arnom

como o pássaro vagueante,

lançado fora do ninho.

3 Toma conselho,

executa juízo,

põe a tua sombra no

pino do meio-dia como a noite;

esconde os desterrados, e

não descubras

os fugitivos.

4 Habitem contigo os meus desterrados, ó Moabe;

serve-lhes de refúgio perante a face do destruidor;

porque o homem violento terá fim;

a destruição é desfeita, e os opressores são consumidos sobre a terra.

5 Porque o trono se

firmará em benignidade,

e sobre ele no

tabernáculo de Davi

se assentará em verdade um

que julgue,

e busque o juízo,

e se apresse a fazer justiça.

6 Ouvimos da soberba de Moabe,

que é soberbíssimo;

da sua altivez,

da sua soberba, e do seu furor;

porém, as suas mentiras

não serão firmes.

7 Portanto Moabe

clamará por Moabe;

todos clamarão;

gemereis pelos

fundamentos de Quir-Haresete, pois

certamente já estão

abatidos.

8 Porque os campos de Hesbom

enfraqueceram, e a vinha de Sibma;

os senhores dos gentios

quebraram as suas melhores

plantas que haviam

chegado a Jazer

e vagueiam no deserto;

os seus rebentos se estenderam

e passaram além do mar.

9 Por isso prantearei,

com o pranto de Jazer,

a vinha de Sibma;

regar-te-ei com as

minhas lágrimas,

ó Hesbom e Eleale;

porque o júbilo dos

teus frutos de verão

e da tua sega desapareceu.

10 E fugiu a alegria

e o regozijo do campo fértil,

e nas vinhas não se canta,

nem há júbilo algum;

já não se pisarão as uvas nos

lagares. Eu fiz cessar o júbilo.

11 Por isso o meu

íntimo vibra por Moabe

como harpa,

e o meu interior

por Quir-Heres.

12 E será que, quando virem Moabe cansado nos altos, então entrará no seu santuário a orar, porém não prevalecerá.

13 Esta é a palavra que o Senhor falou contra Moabe desde aquele tempo.

14 Porém agora falou o Senhor, dizendo: Dentro de três anos (tais como os anos dos assalariados), será envilecida a glória de Moabe, com toda a sua grande multidão; e o restante será pouco, pequeno e impotente.

1 Trimiteți*2 Împ. 3:4. miei cârmuitorului țării, trimiteți-i din*2 Împ. 14:7. Sela, prin pustie, la muntele fiicei Sionului! 2 Ca o pasăre fugară, zgornită din cuib, așa vor fi fiicele Moabului la trecerea Arnonului*Num. 21:13.. 3 Și vor zice: ‘Sfătuiește, mijlocește, acoperă-ne ziua-n amiaza mare cu umbra ta ca noaptea neagră, ascunde pe cei ce sunt urmăriți, nu da pe față pe cei fugiți! 4 Lasă să locuiască pentru o vreme la tine cei goniți din Moab, fii un loc de scăpare pentru ei împotriva pustiitorului!’ Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârși, cel ce calcă țara în picioare va pieri. 5 Și atunci, un scaun de domnie se*Dan. 7:14,27.Mica 4:7.Luca 1:33. va întări prin îndurare și se va vedea șezând cu credincioșie, în casa lui David, un*Ps. 72:2;96:13;98:9. judecător, prieten al dreptului și plin de râvnă pentru dreptate. – 6 ‘Auzim îngâmfarea mândrului*Ier. 48:29.Ţef. 2:10. Moab, fudulia și fala lui, trufia*Cap. 28:15. și lăudăroșia lui.’ 7 De aceea geme*Ier. 48:20. Moabul pentru Moab, toți gem; suspinați pe dărâmăturile Chir-Haresetului*2 Împ. 3:25., adânc mâhniți, 8 căci câmpiile*Cap. 24:7. Hesbonului lâncezesc; stăpânii neamurilor au sfărâmat butucii viei din*Vers. 9. Sibma, care se întindeau până la Iaezer și se încâlceau prin pustie: mlădițele ei se întindeau și treceau dincolo de mare. 9 De aceea plâng pentru via din Sibma ca pentru Iaezer; vă ud*Ier. 48:32. cu lacrimile mele, Hesbonule*Cap. 15:4. și Eleale! Căci peste culesul roadelor voastre și peste secerișul vostru a căzut un strigăt de război! 10 S-a*Cap. 24:8.Ier. 48:33. dus bucuria și veselia din câmpii! Și în vii nu mai sunt cântece, nu mai sunt veselii! Nimeni nu mai calcă vinul în teascuri. Am făcut să înceteze strigătele de bucurie la cules. 11 De aceea îmi plânge sufletul*Cap. 15:5;63:15.Ier. 48:36. pentru Moab ca o harpă și inima, pentru Chir-Hares. 12 Și, când se va arăta Moabul, obosindu-se pe înălțimi*Cap. 15:2., și va intra în locașul său cel sfânt să se roage, nu va putea să capete nimic!" 13 Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul de multă vreme asupra Moabului. 14 Iar acum Domnul vorbește și zice:

„În trei ani, ca*Cap. 21:16. anii unui simbriaș, slava Moabului va fi disprețuită, împreună cu toată această mare mulțime, și ce va rămâne va fi puțin lucru, aproape nimic."