1 Perché non sono fissati dall’Onnipotente dei tempi in cui renda la giustizia? Perché quelli che lo conoscono non vedono quei giorni? 2 Gli empi spostano i confini, rapiscono greggi e li conducono al pascolo; 3 portano via l’asino dell’orfano, prendono in pegno il bue della vedova; 4 mandano via dalla strada i bisognosi, i poveri del paese si nascondono tutti insieme. 5 Eccoli, che come onagri del deserto escono al loro lavoro in cerca di cibo; soltanto il deserto dà pane ai loro figli. 6 Raccolgono nei campi la loro pastura, racimolano nella vigna dell’empio; 7 passano la notte nudi, senza vestito, senza una coperta che li ripari dal freddo. 8 Bagnati dagli acquazzoni di montagna, per mancanza di rifugio, si stringono alle rocce. 9 Ce ne sono di quelli che strappano l’orfano dalla mammella, che prendono pegni dai poveri! 10 E questi se ne vanno, nudi, senza vestiti; hanno fame, e portano i covoni. 11 Fanno l’olio nel recinto dell’empio; pigiano l’uva nel tino e soffrono la sete. 12 Dalle città sale il gemito dei moribondi; l’anima dei feriti implora aiuto, e Dio non si cura di queste infamie! 13 Ce ne sono di quelli che si ribellano alla luce, non ne conoscono le vie, non ne percorrono i sentieri. 14 L’assassino si alza sul far del giorno, ammazza il misero e il povero; la notte fa il ladro. 15 L’occhio dell’adultero spia il crepuscolo, dicendo: ‘Nessuno mi vedrà!’ e si copre la faccia con un velo. 16 I ladri, di notte, sfondano le case; di giorno si tengono rinchiusi, non conoscono la luce. 17 Il mattino è per essi come ombra di morte: appena lo scorgono provano i terrori del buio. 18 Voi dite: ‘L’empio è un fuscello sulla faccia dell’acque; la sua parte sulla terra è maledetta: non prenderà più la via delle vigne. 19 Come la siccità e il calore assorbono le acque della neve, così il soggiorno dei morti ingoia chi ha peccato. 20 Il grembo che lo portò, lo dimentica; i vermi ne fanno il loro pasto delizioso, nessuno più lo ricorda. 21 L’iniquo sarà troncato come un albero: egli che divorava la sterile, priva di figli, e non faceva del bene alla vedova!’. 22 Invece, Iddio con la sua forza prolunga i giorni dei prepotenti, i quali risorgono, quando ormai disperavano della vita. 23 Dà loro sicurezza, fiducia, e i suoi occhi vegliano sul loro cammino. 24 Salgono in alto, poi scompaiono a un tratto; cadono, sono mietuti come gli altri mortali; sono falciati come le spighe del grano maturo. 25 Se così non è, chi mi smentirà, chi annullerà le mie parole?".

1 Pentru ce*Fapte 1:7. nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată

și de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?

2 Sunt unii care mută hotarele*Deut. 19:14;27:17.Prov. 22:28;23:10.Osea 5:10., fură turmele și le pasc;

3 iau măgarul orfanului,

iau zălog*Deut. 24:6,10,12,17. Cap. 22:6. vaca văduvei;

4 îmbrâncesc din drum pe cei lipsiți,

silesc pe toți nenorociții*Prov. 28:28. din țară să se ascundă.

5 Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustie,

ies dimineața la lucru să caute hrană

și în pustie trebuie să caute pâinea pentru copiii lor.

6 Taie nutrețul care a mai rămas pe câmp,

culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.

7 Îi apucă*Exod 22:26,27.Deut. 24:12,13. Cap. 22:6. noaptea în umezeală,

fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.

8 Îi pătrunde ploaia munților

și, neavând alt adăpost, se ghemuiesc*Plâng. 4:5. lângă stânci.

9 Aceia smulg pe orfan de la țâță,

iau zălog tot ce are săracul.

10 Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,

strâng snopii și-s flămânzi;

11 în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,

calcă teascul și le este sete;

12 în cetăți se aud vaietele celor ce mor,

sufletul celor răniți strigă…

Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii!

13 Alții sunt vrăjmași ai luminii,

nu cunosc căile ei,

nu umblă pe cărările ei.

14 Ucigașul se scoală în revărsatul*Ps. 10:8. zorilor,

ucide pe cel sărac și lipsit,

și noaptea fură.

15 Ochiul*Prov. 7:9. preacurvarului pândește amurgul:

‘Nimeni nu mă va vedea’, zice*Ps. 10:11. el,

și își pune o maramă pe față.

16 Noaptea sparg casele,

ziua stau închiși;

se tem de lumină*Ioan 3:20..

17 Pentru ei, dimineața este umbra morții

și, când o văd, simt toate spaimele morții.

18 Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor,

pe pământ n-are decât o parte blestemată

și niciodată n-apucă pe drumul celor vii!

19 Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii,

așa înghite Locuința morților pe cei ce păcătuiesc.

20 Pântecele mamei îl uită,

viermii se ospătează cu el,

nimeni nu-și mai aduce aminte*Prov. 10:7. de el!

Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,

21 el, care prădează pe femeia stearpă și fără copii,

el, care nu face niciun bine văduvei!…

22 Și totuși Dumnezeu, prin puterea Lui, lungește zilele celor silnici,

și iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viață;

23 El le dă liniște și încredere,

are privirile*Ps. 11:4.Prov. 15:3. îndreptate spre căile lor.

24 S-au ridicat, și într-o clipă nu mai sunt:

cad, mor ca toți oamenii,

sunt tăiați ca spicele coapte.

25 Nu este așa?

Cine mă va dovedi de minciună,

cine-mi va nimici cuvintele mele?"