1 Giobbe riprese il suo discorso e disse:

2 "Oh potessi tornare come nei mesi di una volta, come nei giorni in cui Dio mi proteggeva, 3 quando la sua lampada mi risplendeva sul capo, e alla sua luce io camminavo nelle tenebre! 4 Oh fossi come ero ai giorni della mia maturità, quando Iddio vegliava amico sulla mia tenda, 5 quando l’Onnipotente stava ancora con me e avevo i miei figli intorno; 6 quando mi lavavo i piedi nel latte e la roccia versava per me ruscelli di olio! 7 Quando uscivo per andare alla porta della città e mi facevo preparare il seggio sulla piazza, 8 i giovani, vedendomi, si ritiravano, i vecchi si alzavano e rimanevano in piedi; 9 i notabili cessavano di parlare e si mettevano la mano sulla bocca; 10 la voce dei capi diventava muta, la lingua si attaccava al loro palato. 11 L’orecchio che mi udiva, mi diceva beato; l’occhio che mi vedeva mi rendeva testimonianza, 12 perché salvavo il misero che gridava aiuto e l’orfano che non aveva chi lo soccorresse. 13 Scendeva su di me la benedizione di chi stava per morire e facevo esultare il cuore della vedova. 14 La giustizia era il mio vestito e io il suo; la rettitudine era come il mio mantello e il mio turbante. 15 Ero l’occhio del cieco, il piede dello zoppo; 16 ero il padre dei poveri e studiavo a fondo la causa dello sconosciuto. 17 Spezzavo la mascella al malvagio, e gli facevo lasciare la preda che aveva fra i denti. 18 Dicevo: ‘Morirò nel mio nido, e moltiplicherò i miei giorni come la sabbia; 19 le mie radici si stenderanno verso le acque, la rugiada passerà la notte sui miei rami; 20 la mia gloria si rinnoverà sempre, e l’arco rinverdirà nella mia mano’. 21 Gli astanti mi ascoltavano fiduciosi, tacevano per udire il mio parere. 22 Quando avevo parlato, non replicavano; la mia parola scendeva su di loro come una rugiada. 23 Mi aspettavano come si aspetta la pioggia; spalancavano la bocca come a un acquazzone di primavera. 24 Io sorridevo loro quando erano sfiduciati; e non potevano oscurare la luce del mio volto. 25 Quando andavo da loro, mi sedevo come capo, ed ero come un re fra le sue schiere, come un consolatore in mezzo agli afflitti.

1 Iov a luat din nou cuvântul în pilde și a zis:

2 „O, cum nu pot să fiu ca*Cap. 7:3. în lunile trecute,

ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,

3 când*Cap. 18:6. candela Lui strălucea deasupra capului meu

și lumina Lui mă călăuzea în întuneric!

4 Cum nu sunt ca în zilele puterii mele,

când Dumnezeu veghea ca un prieten*Ps. 25:14. peste cortul meu,

5 când Cel Atotputernic încă era cu mine

și când copiii mei stăteau în jurul meu;

6 când mi se scăldau pașii*Gen. 49:11.Deut. 32:13;33:24. în smântână

și stânca*Cap. 20:17.Ps. 81:16. vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!

7 Dacă ieșeam să mă duc la poarta cetății

și dacă îmi pregăteam un scaun în piață,

8 tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea,

bătrânii se sculau și stăteau în picioare.

9 Mai-marii își opreau cuvântările

și își puneau*Cap. 21:5. mâna la gură.

10 Glasul căpeteniilor tăcea

și li se lipea limba*Ps. 137:6. de cerul gurii.

11 Urechea care mă auzea mă numea fericit,

ochiul care mă vedea mă lăuda.

12 Căci scăpam*Ps. 72:12.Prov. 21:13;24:11. pe săracul care cerea ajutor

și pe orfanul lipsit de sprijin.

13 Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine,

umpleam de bucurie inima văduvei.

14 Mă îmbrăcam cu dreptatea*Deut. 24:13.Ps. 132:9.Is. 59:17;61:10.Efes. 6:14.1 Tes. 5:8. și-i slujeam de îmbrăcăminte,

neprihănirea îmi era manta și turban.

15 Orbului*Num. 10:31. îi eram ochi

și șchiopului, picior.

16 Celor nenorociți le eram tată

și cercetam pricina*Prov. 29:7. celui necunoscut.

17 Rupeam falca*Ps. 58:6.Prov. 30:14. celui nedrept

și-i smulgeam prada din dinți.

18 Atunci ziceam: ‘În cuibul*Ps. 30:6. meu voi muri,

zilele mele vor fi multe ca nisipul.

19 Apa*Ps. 1:3.Ier. 17:8. Cap. 18:16. va pătrunde în rădăcinile mele,

roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

20 Slava mea va înverzi neîncetat

și arcul*Gen. 49:24. îmi va întineri în mână.’

21 Oamenii mă ascultau și așteptau,

tăceau înaintea sfaturilor mele.

22 După cuvântările mele, niciunul nu răspundea

și cuvântul meu era pentru toți o rouă binefăcătoare.

23 Mă așteptau ca pe ploaie,

căscau gura ca după ploaia*Zah. 10:1. de primăvară.

24 Când li se înmuia inima, le zâmbeam

și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

25 Îmi plăcea să mă duc la ei și mă așezam în fruntea lor;

eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri,

ca un mângâietor lângă niște întristați.