1 (Un psalm al lui David.) Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine! Ia aminte la glasul meu, cînd Te chem!2 Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta, şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mînilor mele!3 Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!4 Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii cari fac răul, şi să nu mănînc din ospeţele lor!5 Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită; pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu. Să nu-mi întorc capul dela ea: dar rugăciunea mea se va înalţa într'una împotriva răutăţii lor.6 Cînd li se vor prăvăli judecătorii dealungul stîncilor, atunci vor asculta cuvintele mele, şi vor vedea că sînt plăcute.7 Cum se brăzdează şi se spintecă pămîntul, aşa ni se risipesc oasele la gura mormîntului.8 De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii, la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!9 Păzeşte-mă de cursa pe care mi -o întind ei, şi de piedicile celor ce fac răul!10 Să cadă cei răi în laţurile lor, în timp ce eu să scap!
1 A Psalm, by David. O Jehovah, I have called Thee, haste to me, Give ear [to] my voice when I call to Thee.2 My prayer is prepared -- incense before Thee, The lifting up of my hands -- the evening present.3 Set, O Jehovah, a watch for my mouth, Watch Thou over the door of my lips.4 Incline not my heart to an evil thing, To do habitually actions in wickedness, With men working iniquity, Yea, I eat not of their pleasant things.5 The righteous doth beat me [in] kindness. And doth reprove me, Oil of the head my head disalloweth not, For still my prayer [is] about their vexations.6 Their judges have been released by the sides of a rock, And they have heard my sayings, For they have been pleasant.7 As one tilling and ripping up in the land, Have our bones been scattered at the command of Saul.8 But to Thee, O Jehovah, my Lord, [are] mine eyes, In Thee I have trusted, Make not bare my soul.9 Keep me from the gin they laid for me, Even snares of workers of iniquity.10 The wicked fall in their nets together, till I pass over!