1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe instrumente cu coarde. O cîntare a lui David.) Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea, şi nu Te ascunde de cererile mele!
2 Ascultă-mă, şi răspunde-mi! Rătăcesc încoace şi încolo, şi mă frămînt,
3 din pricina zarvei vrăjmaşului şi din pricina apăsării celui rău. Căci ei aruncă nenorocirea peste mine, şi mă urmăresc cu mînie.
4 Îmi tremură inima în mine, şi mă cuprinde spaima morţii,
5 mă apucă frica şi groaza, şi mă iau fiorii.
6 Eu zic: ,,O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş sbura, şi aş găsi undeva odihnă!``
7 Da, aş fugi departe de tot, şi m'aş duce să locuiesc în pustie. -(Oprire).
8 Aş fugi în grabă la un adăpost de vîntul acesta năpraznic şi de furtuna aceasta.
9 Nimiceşte -i, Doamne, împarte-le limbile, căci în cetate văd silă şi certuri;
10 zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri: nelegiuirea şi răutatea sînt în sînul ei;
11 răutatea este în mijlocul ei, şi vicleşugul şi înşelătoria nu lipsesc din pieţele ei.
12 Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m'aş ascunde dinaintea lui.
13 Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!
14 Noi, cari trăiam împreună într'o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!
15 Să vină moartea peste ei, şi să se pogoare de vii în locuinţa morţilor! Căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor.
16 Dar eu strig către Dumnezeu, şi Domnul mă va scăpa.
17 Seara, dimineaţa, şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.
18 Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea, şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sînt împotriva mea!
19 Dumnezeu va auzi, şi -i va smeri, El, care, din vecinicie, stă pe scaunul Lui de domnie. -(Oprire). Căci în ei nu este nicio nădejde de schimbare, şi nu se tem de Dumnezeu.
20 Ei pun mîna pe cei ce trăiau în pace cu ei, şi îşi calcă legămîntul.
21 Gura lor este dulce ca smîntîna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sînt mai alunecoase decît untdelemnul, dar cînd ies ele din gură, sînt nişte săbii.
22 Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.
23 Şi Tu, Dumnezeule, îi vei pogorî în fundul gropii. Oamenii setoşi de sînge şi de înşelăciune, nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor. Eu însă mă încred în Tine!
1 To the Overseer with stringed instruments. -- An instruction, by David. Give ear, O God, [to] my prayer, And hide not from my supplication.
2 Attend to me, and answer me, I mourn in my meditation, and make a noise,
3 Because of the voice of an enemy, Because of the oppression of the wicked, For they cause sorrow to move against me, And in anger they hate me.
4 My heart is pained within me, And terrors of death have fallen on me.
5 Fear and trembling come in to me, And horror doth cover me.
6 And I say, `Who doth give to me a pinion as a dove? I fly away and rest,
7 Lo, I move far off, I lodge in a wilderness. Selah.
8 I hasten escape for myself, From a rushing wind, from a whirlwind.
9 Swallow up, O Lord, divide their tongue, For I saw violence and strife in a city.
10 By day and by night they go round it, on its walls. Both iniquity and perverseness [are] in its midst,
11 Mischiefs [are] in its midst. Fraud and deceit depart not from its street.
12 For an enemy reproacheth me not, or I bear [it], He who is hating me Hath not magnified himself against me, Or I hide from him.
13 But thou, a man -- as mine equal, My familiar friend, and mine acquaintance.
14 When together we sweeten counsel, Into the house of God we walk in company.
15 Desolations [are] upon them, They go down [to] Sheol -- alive, For wickedness [is] in their dwelling, in their midst.
16 I -- to God I call, and Jehovah saveth me.
17 Evening, and morning, and noon, I meditate, and make a noise, and He heareth my voice,
18 He hath ransomed in peace my soul From him who is near to me, For with the multitude they were with me.
19 God doth hear and afflict them, And He sitteth of old. Selah. Because they have no changes, and fear not God,
20 He hath sent forth his hands against his well-wishers, He hath polluted his covenant.
21 Sweeter than honey hath been his mouth, And his heart [is] war! Softer have been his words than oil, And they [are] drawn [swords].
22 Cast on Jehovah that which He hath given thee, And He doth sustain thee, He doth not suffer for ever the moving of the righteous.
23 And Thou, O God, dost bring them down To a pit of destruction, Men of blood and deceit reach not to half their days, And I -- I do trust in Thee!