1 (O cîntare a lui Asaf.) Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!
2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.
3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe cari le -a făcut.
5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,
6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii cari se vor naşte, şi cari, cînd se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;
7 pentruca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.
8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n'avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
9 Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgînd cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,
10 pentrucă n'au ţinut legămîntul lui Dumnezeu, şi n'au voit să umble întocmai după Legea Lui.
11 Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe cari li le arătase.
12 Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în cîmpia Ţoan.
13 A despărţit marea, şi le -a deschis un drum prin ea, ridicînd apele ca un zid.
14 I -a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.
15 A despicat stînci în pustie, şi le -a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.
16 A făcut să ţîşnească izvoare din stînci, şi să curgă ape ca nişte rîuri.
17 Dar ei tot n'au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n'au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie.
18 Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerînd mîncare după poftele lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis: ,,Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?
20 Iată că El a lovit stînca, de au curs ape, şi s'au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pîne, sau să facă rost de carne poporului Său?``
21 Domnul a auzit, şi S'a mîniat. Un foc s'a aprins împotriva lui Iacov, şi s'a stîrnit împotriva lui Israel mînia Lui,
22 pentrucă n'au crezut în Dumnezeu, pentrucă n'au avut încredere în ajutorul Lui.
23 El a poruncit norilor de sus, şi a deschis porţile cerurilor:
24 a plouat peste ei mană de mîncare, şi le -a dat grîu din cer.
25 Au mîncat cu toţii pînea celor mari, şi le -a trimes mîncare să se sature.
26 A pus să sufle în ceruri vîntul de răsărit, şi a adus, prin puterea Lui, vîntul de miazăzi.
27 A plouat peste ei carne ca pulberea, şi păsări înaripate, cît nisipul mării;
28 le -a făcut să cadă în mijlocul taberii lor, dejur împrejurul locuinţelor lor.
29 Ei au mîncat şi s'au săturat din destul: Dumnezeu le -a dat ce doriseră.
30 Dar n'apucaseră să-şi stîmpere bine pofta, mîncarea le era încă în gură,
31 cînd s'a stîrnit mînia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborît pe tinerii lui Israel.
32 Cu toate acestea, ei n'au încetat să păcătuiască, şi n'au crezut în minunile Lui.
33 De aceea, El le -a curmat zilele ca o suflare, le -a curmat anii printr'un sfîrşit năpraznic.
34 Cînd îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;
35 îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stînca lor, şi că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor.
36 Dar Îl înşelau cu gura, şi -L minţeau cu limba.
37 Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legămîntului Său.
38 Totuş, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mînia şi nu dă drumul întregei Lui urgii.
39 El Şi -a adus deci aminte că ei nu erau decît carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.
40 Decîteori s'au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! Decîteori L-au mîniat ei în pustietate!
41 Da, n'au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărîte pe Sfîntul lui Israel.
42 Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua, cînd i -a izbăvit de vrăjmaş,
43 de minunile, pe cari le -a făcut în Egipt, şi de semnele Lui minunate din cîmpia Ţoan.
44 Cum le -a prefăcut rîurile în sînge, şi n'au putut să bea din apele lor.
45 Cum a trimes împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, cari i-au mîncat, şi broaşte, cari i-au nimicit.
46 Cum le -a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.
47 Cum le -a prăpădit viile, bătîndu-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină.
48 Cum le -a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului.
49 El Şi -a aruncat împotriva lor mînia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.
50 Cum Şi -a dat drum slobod mîniei, nu le -a scăpat sufletul dela moarte, şi le -a dat viaţa pradă molimei;
51 cum a lovit pe toţi întîii născuţi din Egipt, pîrga puterii în corturile lui Ham.
52 Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi, şi i -a povăţuit ca pe o turmă în pustie.
53 Cum i -a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor.
54 Cum i -a adus spre hotarul Lui cel sfînt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l -a cîştigat.
55 Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le -a împărţit ţara în părţi de moştenire, şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56 Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Prea Înalt, s'au răzvrătit împotriva Lui, şi n'au ţinut poruncile Lui.
57 Ci s'au depărtat şi au fost necredincioşi, ca şi părinţii lor, s'au abătut la o parte, ca un arc înşelător,
58 L-au supărat prin înălţimile lor, şi I-au stîrnit gelozia cu idolii lor.
59 Dumnezeu a auzit, şi Ş'a mîniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.
60 A părăsit locuinţa Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni.
61 Şi -a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mînile vrăjmaşului.
62 A dat pradă săbiei pe poporul Lui, şi S'a mîniat pe moştenirea Lui.
63 Pe tinerii lui i -a ars focul, şi fecioarele lui n'au mai fost sărbătorite cu cîntări de nuntă.
64 Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s'au bocit.
65 Atunci Domnul S'a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,
66 şi a lovit pe protivnicii Lui, cari fugeau, acoperindu -i cu vecinică ocară.
67 Însă a lepădat cortul lui Iosif, şi n'a ales seminţia lui Efraim;
68 ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care -l iubeşte.
69 Şi -a zidit sfîntul locaş ca cerurile de înalt, şi tare ca pămîntul, pe care l -a întemeiat pe veci.
70 A ales pe robul Său David, şi l -a luat dela staulele de oi.
71 L -a luat dindărătul oilor, cari alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, şi pe moştenirea Sa Israel.
72 Şi David i -a cîrmuit cu o inimă neprihănită, şi i -a povăţuit cu mîni pricepute.
1 An Instruction of Asaph. Give ear, O my people, to my law, Incline your ear to sayings of my mouth.
2 I open with a simile my mouth, I bring forth hidden things of old,
3 That we have heard and do know, And our fathers have recounted to us.
4 We do not hide from their sons, To a later generation recounting praises of Jehovah, And His strength, and His wonders that He hath done.
5 And He raiseth up a testimony in Jacob, And a law hath placed in Israel, That He commanded our fathers, To make them known to their sons.
6 So that a later generation doth know, Sons who are born, do rise and recount to their sons,
7 And place in God their confidence, And forget not the doings of God, But keep His commands.
8 And they are not like their fathers, A generation apostate and rebellious, A generation! it hath not prepared its heart, Nor stedfast with God [is] its spirit.
9 Sons of Ephraim -- armed bearers of bow, Have turned in a day of conflict.
10 They have not kept the covenant of God, And in His law they have refused to walk,
11 And they forget His doings, And His wonders that He shewed them.
12 Before their fathers He hath done wonders, In the land of Egypt -- the field of Zoan.
13 He cleft a sea, and causeth them to pass over, Yea, He causeth waters to stand as a heap.
14 And leadeth them with a cloud by day, And all the night with a light of fire.
15 He cleaveth rocks in a wilderness, And giveth drink -- as the great deep.
16 And bringeth out streams from a rock, And causeth waters to come down as rivers.
17 And they add still to sin against Him, To provoke the Most High in the dry place.
18 And they try God in their heart, To ask food for their lust.
19 And they speak against God -- they said: `Is God able to array a table in a wilderness?`
20 Lo, He hath smitten a rock, And waters flow, yea, streams overflow. `Also -- bread [is] He able to give? Doth He prepare flesh for His people?`
21 Therefore hath Jehovah heard, And He sheweth Himself wroth, And fire hath been kindled against Jacob, And anger also hath gone up against Israel,
22 For they have not believed in God, Nor have they trusted in His salvation.
23 And He commandeth clouds from above, Yea, doors of the heavens He hath opened.
24 And He raineth on them manna to eat, Yea, corn of heaven He hath given to them.
25 Food of the mighty hath each eaten, Venison He sent to them to satiety.
26 He causeth an east wind to journey in the heavens, And leadeth by His strength a south wind,
27 And He raineth on them flesh as dust, And as sand of the seas -- winged fowl,
28 And causeth [it] to fall in the midst of His camp, Round about His tabernacles.
29 And they eat, and are greatly satisfied, And their desire He bringeth to them.
30 They have not been estranged from their desire, Yet [is] their food in their mouth,
31 And the anger of God hath gone up against them, And He slayeth among their fat ones, And youths of Israel He caused to bend.
32 With all this they have sinned again, And have not believed in His wonders.
33 And He consumeth in vanity their days, And their years in trouble.
34 If He slew them, then they sought Him, And turned back, and sought God earnestly,
35 And they remember that God [is] their rock, And God Most High their redeemer.
36 And -- they deceive Him with their mouth, And with their tongue do lie to Him,
37 And their heart hath not been right with Him, And they have not been stedfast in His covenant.
38 And He -- the Merciful One, Pardoneth iniquity, and destroyeth not, And hath often turned back His anger, And waketh not up all His fury.
39 And He remembereth that they [are] flesh, A wind going on -- and it returneth not.
40 How often do they provoke Him in the wilderness, Grieve Him in the desolate place?
41 Yea, they turn back, and try God, And the Holy One of Israel have limited.
42 They have not remembered His hand The day He ransomed them from the adversary.
43 When He set His signs in Egypt, And His wonders in the field of Zoan,
44 And He turneth to blood their streams, And their floods they drink not.
45 He sendeth among them the beetle, and it consumeth them, And the frog, and it destroyeth them,
46 And giveth to the caterpillar their increase, And their labour to the locust.
47 He destroyeth with hail their vine, And their sycamores with frost,
48 And delivereth up to the hail their beasts, And their cattle to the burning flames.
49 He sendeth on them the fury of His anger, Wrath, and indignation, and distress -- A discharge of evil messengers.
50 He pondereth a path for His anger, He kept not back their soul from death, Yea, their life to the pestilence He delivered up.
51 And He smiteth every first-born in Egypt, The first-fruit of the strong in tents of Ham.
52 And causeth His people to journey as a flock, And guideth them as a drove in a wilderness,
53 And He leadeth them confidently, And they have not been afraid, And their enemies hath the sea covered.
54 And He bringeth them in unto the border of His sanctuary, This mountain His right hand had got,
55 And casteth out nations from before them, And causeth them to fall in the line of inheritance, And causeth the tribes of Israel to dwell in their tents,
56 And they tempt and provoke God Most High, And His testimonies have not kept.
57 And they turn back, And deal treacherously like their fathers, They have been turned like a deceitful bow,
58 And make Him angry with their high places, And with their graven images make Him zealous,
59 God hath heard, and sheweth Himself wroth. And kicketh exceedingly against Israel.
60 And He leaveth the tabernacle of Shiloh, The tent He had placed among men,
61 And He giveth His strength to captivity, And His beauty into the hand of an adversary,
62 And delivereth up to the sword His people, And with His inheritance shewed Himself angry.
63 His young men hath fire consumed, And His virgins have not been praised.
64 His priests by the sword have fallen, And their widows weep not.
65 And the Lord waketh as a sleeper, As a mighty one crying aloud from wine.
66 And He smiteth His adversaries backward, A reproach age-during He hath put on them,
67 And He kicketh against the tent of Joseph, And on the tribe of Ephraim hath not fixed.
68 And He chooseth the tribe of Judah, With mount Zion that He loved,
69 And buildeth His sanctuary as a high place, Like the earth, He founded it to the age.
70 And He fixeth on David His servant, And taketh him from the folds of a flock,
71 From behind suckling ones He hath brought him in, To rule over Jacob His people, And over Israel His inheritance.
72 And he ruleth them according to the integrity of his heart, And by the skilfulness of his hands leadeth them!