1 O God, why hast thou cast us off for ever?

Why doth thine anger smoke against the sheep of thy pasture?

2 Remember thy congregation, which thou hast gotten of old,

Which thou hast redeemed to be the tribe of thine inheritance;

And mount Zion, wherein thou hast dwelt.

3 Lift up thy feet unto the perpetual ruins,

All the evil that the enemy hath done in the sanctuary.

4 Thine adversaries have roared in the midst of thine assembly;

They have set up their ensigns for signs.

5 They seemed as men that lifted up

Axes upon a thicket of trees.

6 And now all the carved work thereof

They break down with hatchet and hammers.

7 They have set thy sanctuary on fire;

They have profaned the dwelling-place of thy name by casting it to the ground.

8 They said in their heart, Let us make havoc of them altogether:

They have burned up all the synagogues of God in the land.

9 We see not our signs:

There is no more any prophet;

Neither is there among us any that knoweth how long.

10 How long, O God, shall the adversary reproach?

Shall the enemy blaspheme thy name for ever?

11 Why drawest thou back thy hand, even thy right hand?

Pluck it out of thy bosom and consume them.

12 Yet God is my King of old,

Working salvation in the midst of the earth.

13 Thou didst divide the sea by thy strength:

Thou brakest the heads of the sea-monsters in the waters.

14 Thou brakest the heads of leviathan in pieces;

Thou gavest him to be food to the people inhabiting the wilderness.

15 Thou didst cleave fountain and flood:

Thou driedst up mighty rivers.

16 The day is thine, the night also is thine:

Thou hast prepared the light and the sun.

17 Thou hast set all the borders of the earth:

Thou hast made summer and winter.

18 Remember this, that the enemy hath reproached, O Jehovah,

And that a foolish people hath blasphemed thy name.

19 Oh deliver not the soul of thy turtle-dove unto the wild beast:

Forget not the life of thy poor for ever.

20 Have respect unto the covenant;

For the dark places of the earth are full of the habitations of violence.

21 Oh let not the oppressed return ashamed:

Let the poor and needy praise thy name.

22 Arise, O God, plead thine own cause:

Remember how the foolish man reproacheth thee all the day.

23 Forget not the voice of thine adversaries:

The tumult of those that rise up against thee ascendeth continually.

1 (O cîntare a lui Asaf.) Pentruce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentruce Te mînii pe turma păşunii Tale?

2 Adu-Ţi aminte de poporul Tău, pe care l-ai cîştigat odinioară, pe care l-ai răscumpărat ca seminţie a moştenirii Tale! Adu-Ţi aminte de muntele Sionului, unde Îţi aveai locuinţa;

3 îndreaptă-Ţi paşii spre aceste locuri pustiite fără curmare! Vrăjmaşul a pustiit totul în locaşul Tău cel sfînt.

4 Protivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; şi-au pus semnele lor drept semne.

5 Parcă erau nişte oameni, cari ridică toporul într'o pădure deasă:

6 în curînd au sfărîmat toate podoabele săpate, cu lovituri de securi şi ciocane.

7 Au pus foc sfîntului Tău locaş; au dărîmat şi au pîngărit locuinţa Numelui Tău.

8 Ei ziceau în inima lor: ,,Să -i prăpădim pe toţi!`` Au ars toate locurile sfinte din ţară.

9 Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este niciun prooroc, şi nu mai este nimeni printre noi, care să ştie pînă cînd...

10 Pînă cînd, Dumnezeule, va batjocori asupritorul, şi va nesocoti vrăjmaşul fără curmare Numele Tău?

11 Pentruce Îţi tragi înapoi mîna şi dreapta Ta? Scoate -o din sîn şi nimiceşte -i!

12 Totuş, Dumnezeu este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări.

13 Tu ai despărţit marea cu puterea Ta, ai sfărîmat capetele balaurilor din ape;

14 ai zdrobit capul Leviatanului, l-ai dat să -l mănince fiarele din pustie.

15 Ai făcut să ţîşnească izvoare în pîraie, ai uscat rîuri, cari nu seacă.

16 A Ta este ziua, a Ta este şi noaptea; Tu ai aşezat lumina şi soarele.

17 Tu ai statornicit toate hotarele pămîntului, Tu ai rînduit vara şi iarna.

18 Adu-Ţi aminte, Doamne, că vrăjmaşul Te batjocoreşte, şi un popor nechibzuit huleşte Numele Tău!

19 Nu lăsa pradă fiarelor sufletul turturelei Tale, şi nu uita pe vecie viaţa nenorociţilor Tăi!

20 Ai în vedere legămîntul! Căci locurile dosnice din ţară sînt pline de bîrloage de tîlhari.

21 Să nu se întoarcă ruşinat cel apăsat, ci nenorocitul şi săracul să laude Numele Tău!

22 Scoală-te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina! Adu-Ţi aminte de ocările, pe cari Ţi le aruncă în fiecare zi cel fără minte!

23 Nu uita strigătele protivnicilor Tăi, zarva care creşte necurmat a celor ce se ridică împotriva Ta!