1 Give ear, O my people, to my law:

Incline your ears to the words of my mouth.

2 I will open my mouth in a parable;

I will utter dark sayings of old,

3 Which we have heard and known,

And our fathers have told us.

4 We will not hide them from their children,

Telling to the generation to come the praises of Jehovah,

And his strength, and his wondrous works that he hath done.

5 For he established a testimony in Jacob,

And appointed a law in Israel,

Which he commanded our fathers,

That they should make them known to their children;

6 That the generation to come might know them, even the children that should be born;

Who should arise and tell them to their children,

7 That they might set their hope in God,

And not forget the works of God,

But keep his commandments,

8 And might not be as their fathers,

A stubborn and rebellious generation,

A generation that set not their heart aright,

And whose spirit was not stedfast with God.

9 The children of Ephraim, being armed and carrying bows,

Turned back in the day of battle.

10 They kept not the covenant of God,

And refused to walk in his law;

11 And they forgat his doings,

And his wondrous works that he had showed them.

12 Marvellous things did he in the sight of their fathers,

In the land of Egypt, in the field of Zoan.

13 He clave the sea, and caused them to pass through;

And he made the waters to stand as a heap.

14 In the day-time also he led them with a cloud,

And all the night with a light of fire.

15 He clave rocks in the wilderness,

And gave them drink abundantly as out of the depths.

16 He brought streams also out of the rock,

And caused waters to run down like rivers.

17 Yet went they on still to sin against him,

To rebel against the Most High in the desert.

18 And they tempted God in their heart

By asking food according to their desire.

19 Yea, they spake against God;

They said, Can God prepare a table in the wilderness?

20 Behold, he smote the rock, so that waters gushed out,

And streams overflowed;

Can he give bread also?

Will he provide flesh for his people?

21 Therefore Jehovah heard, and was wroth;

And a fire was kindled against Jacob,

And anger also went up against Israel;

22 Because they believed not in God,

And trusted not in his salvation.

23 Yet he commanded the skies above,

And opened the doors of heaven;

24 And he rained down manna upon them to eat,

And gave them food from heaven.

25 Man did eat the bread of the mighty:

He sent them food to the full.

26 He caused the east wind to blow in the heavens;

And by his power he guided the south wind.

27 He rained flesh also upon them as the dust,

And winged birds as the sand of the seas:

28 And he let it fall in the midst of their camp,

Round about their habitations.

29 So they did eat, and were well filled;

And he gave them their own desire.

30 They were not estranged from that which they desired,

Their food was yet in their mouths,

31 When the anger of God went up against them,

And slew of the fattest of them,

And smote down the young men of Israel.

32 For all this they sinned still,

And believed not in his wondrous works.

33 Therefore their days did he consume in vanity,

And their years in terror.

34 When he slew them, then they inquired after him;

And they returned and sought God earnestly.

35 And they remembered that God was their rock,

And the Most High God their redeemer.

36 But they flattered him with their mouth,

And lied unto him with their tongue.

37 For their heart was not right with him,

Neither were they faithful in his covenant.

38 But he, being merciful, forgave their iniquity, and destroyed them not:

Yea, many a time turned he his anger away,

And did not stir up all his wrath.

39 And he remembered that they were but flesh,

A wind that passeth away, and cometh not again.

40 How oft did they rebel against him in the wilderness,

And grieve him in the desert!

41 And they turned again and tempted God,

And provoked the Holy One of Israel.

42 They remembered not his hand,

Nor the day when he redeemed them from the adversary;

43 How he set his signs in Egypt,

And his wonders in the field of Zoan,

44 And turned their rivers into blood,

And their streams, so that they could not drink.

45 He sent among them swarms of flies, which devoured them;

And frogs, which destroyed them.

46 He gave also their increase unto the caterpillar,

And their labor unto the locust.

47 He destroyed their vines with hail,

And their sycomore-trees with frost.

48 He gave over their cattle also to the hail,

And their flocks to hot thunderbolts.

49 He cast upon them the fierceness of his anger,

Wrath, and indignation, and trouble,

A band of angels of evil.

50 He made a path for his anger;

He spared not their soul from death,

But gave their life over to the pestilence,

51 And smote all the first-born in Egypt,

The chief of their strength in the tents of Ham.

52 But he led forth his own people like sheep,

And guided them in the wilderness like a flock.

53 And he led them safely, so that they feared not;

But the sea overwhelmed their enemies.

54 And he brought them to the border of his sanctuary,

To this mountain, which his right hand had gotten.

55 He drove out the nations also before them,

And allotted them for an inheritance by line,

And made the tribes of Israel to dwell in their tents.

56 Yet they tempted and rebelled against the Most High God,

And kept not his testimonies;

57 But turned back, and dealt treacherously like their fathers:

They were turned aside like a deceitful bow.

58 For they provoked him to anger with their high places,

And moved him to jealousy with their graven images.

59 When God heard this, he was wroth,

And greatly abhorred Israel;

60 So that he forsook the tabernacle of Shiloh,

The tent which he placed among men;

61 And delivered his strength into captivity,

And his glory into the adversary’s hand.

62 He gave his people over also unto the sword,

And was wroth with his inheritance.

63 Fire devoured their young men;

And their virgins had no marriage-song.

64 Their priests fell by the sword;

And their widows made no lamentation.

65 Then the Lord awaked as one out of sleep,

Like a mighty man that shouteth by reason of wine.

66 And he smote his adversaries backward:

He put them to a perpetual reproach.

67 Moreover he refused the tent of Joseph,

And chose not the tribe of Ephraim,

68 But chose the tribe of Judah,

The mount Zion which he loved.

69 And he built his sanctuary like the heights,

Like the earth which he hath established for ever.

70 He chose David also his servant,

And took him from the sheepfolds:

71 From following the ewes that have their young he brought him,

To be the shepherd of Jacob his people, and Israel his inheritance.

72 So he was their shepherd according to the integrity of his heart,

And guided them by the skilfulness of his hands.

1 (O cîntare a lui Asaf.) Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele!

2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.

3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,

4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe cari le -a făcut.

5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,

6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii cari se vor naşte, şi cari, cînd se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;

7 pentruca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.

8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n'avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!

9 Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgînd cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,

10 pentrucă n'au ţinut legămîntul lui Dumnezeu, şi n'au voit să umble întocmai după Legea Lui.

11 Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe cari li le arătase.

12 Înaintea părinţilor lor, El făcuse minuni în ţara Egiptului, în cîmpia Ţoan.

13 A despărţit marea, şi le -a deschis un drum prin ea, ridicînd apele ca un zid.

14 I -a călăuzit ziua cu un nor, şi toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor.

15 A despicat stînci în pustie, şi le -a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.

16 A făcut să ţîşnească izvoare din stînci, şi să curgă ape ca nişte rîuri.

17 Dar ei tot n'au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n'au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Prea Înalt în pustie.

18 Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerînd mîncare după poftele lor.

19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, şi au zis: ,,Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie?

20 Iată că El a lovit stînca, de au curs ape, şi s'au vărsat şiroaie. Dar va putea El să dea şi pîne, sau să facă rost de carne poporului Său?``

21 Domnul a auzit, şi S'a mîniat. Un foc s'a aprins împotriva lui Iacov, şi s'a stîrnit împotriva lui Israel mînia Lui,

22 pentrucă n'au crezut în Dumnezeu, pentrucă n'au avut încredere în ajutorul Lui.

23 El a poruncit norilor de sus, şi a deschis porţile cerurilor:

24 a plouat peste ei mană de mîncare, şi le -a dat grîu din cer.

25 Au mîncat cu toţii pînea celor mari, şi le -a trimes mîncare să se sature.

26 A pus să sufle în ceruri vîntul de răsărit, şi a adus, prin puterea Lui, vîntul de miazăzi.

27 A plouat peste ei carne ca pulberea, şi păsări înaripate, cît nisipul mării;

28 le -a făcut să cadă în mijlocul taberii lor, dejur împrejurul locuinţelor lor.

29 Ei au mîncat şi s'au săturat din destul: Dumnezeu le -a dat ce doriseră.

30 Dar n'apucaseră să-şi stîmpere bine pofta, mîncarea le era încă în gură,

31 cînd s'a stîrnit mînia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborît pe tinerii lui Israel.

32 Cu toate acestea, ei n'au încetat să păcătuiască, şi n'au crezut în minunile Lui.

33 De aceea, El le -a curmat zilele ca o suflare, le -a curmat anii printr'un sfîrşit năpraznic.

34 Cînd îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;

35 îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stînca lor, şi că Dumnezeul Autoputernic este Izbăvitorul lor.

36 Dar Îl înşelau cu gura, şi -L minţeau cu limba.

37 Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legămîntului Său.

38 Totuş, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea şi nu nimiceşte; Îşi opreşte de multe ori mînia şi nu dă drumul întregei Lui urgii.

39 El Şi -a adus deci aminte că ei nu erau decît carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce.

40 Decîteori s'au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! Decîteori L-au mîniat ei în pustietate!

41 Da, n'au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărîte pe Sfîntul lui Israel.

42 Nu şi-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua, cînd i -a izbăvit de vrăjmaş,

43 de minunile, pe cari le -a făcut în Egipt, şi de semnele Lui minunate din cîmpia Ţoan.

44 Cum le -a prefăcut rîurile în sînge, şi n'au putut să bea din apele lor.

45 Cum a trimes împotriva lor nişte muşte otrăvitoare, cari i-au mîncat, şi broaşte, cari i-au nimicit.

46 Cum le -a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor pradă lăcustelor.

47 Cum le -a prăpădit viile, bătîndu-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină.

48 Cum le -a lăsat vitele pradă grindinei, şi turmele pradă focului cerului.

49 El Şi -a aruncat împotriva lor mînia Lui aprinsă, urgia, iuţimea şi necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri.

50 Cum Şi -a dat drum slobod mîniei, nu le -a scăpat sufletul dela moarte, şi le -a dat viaţa pradă molimei;

51 cum a lovit pe toţi întîii născuţi din Egipt, pîrga puterii în corturile lui Ham.

52 Cum a pornit pe poporul Său ca pe nişte oi, şi i -a povăţuit ca pe o turmă în pustie.

53 Cum i -a dus fără nici o grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmaşii lor.

54 Cum i -a adus spre hotarul Lui cel sfînt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l -a cîştigat.

55 Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le -a împărţit ţara în părţi de moştenire, şi a pus seminţiile lui Israel să locuiască în corturile lor.

56 Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Prea Înalt, s'au răzvrătit împotriva Lui, şi n'au ţinut poruncile Lui.

57 Ci s'au depărtat şi au fost necredincioşi, ca şi părinţii lor, s'au abătut la o parte, ca un arc înşelător,

58 L-au supărat prin înălţimile lor, şi I-au stîrnit gelozia cu idolii lor.

59 Dumnezeu a auzit, şi Ş'a mîniat, şi a urgisit rău de tot pe Israel.

60 A părăsit locuinţa Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni.

61 Şi -a dat slava pradă robiei, şi măreţia Lui în mînile vrăjmaşului.

62 A dat pradă săbiei pe poporul Lui, şi S'a mîniat pe moştenirea Lui.

63 Pe tinerii lui i -a ars focul, şi fecioarele lui n'au mai fost sărbătorite cu cîntări de nuntă.

64 Preoţii săi au căzut ucişi de sabie, şi văduvele lui nu s'au bocit.

65 Atunci Domnul S'a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin,

66 şi a lovit pe protivnicii Lui, cari fugeau, acoperindu -i cu vecinică ocară.

67 Însă a lepădat cortul lui Iosif, şi n'a ales seminţia lui Efraim;

68 ci a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului, pe care -l iubeşte.

69 Şi -a zidit sfîntul locaş ca cerurile de înalt, şi tare ca pămîntul, pe care l -a întemeiat pe veci.

70 A ales pe robul Său David, şi l -a luat dela staulele de oi.

71 L -a luat dindărătul oilor, cari alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov, şi pe moştenirea Sa Israel.

72 Şi David i -a cîrmuit cu o inimă neprihănită, şi i -a povăţuit cu mîni pricepute.