1 Hear this, all ye peoples;

Give ear, all ye inhabitants of the world,

2 Both low and high,

Rich and poor together.

3 My mouth shall speak wisdom;

And the meditation of my heart shall be of understanding.

4 I will incline mine ear to a parable:

I will open my dark saying upon the harp.

5 Wherefore should I fear in the days of evil,

When iniquity at my heels compasseth me about?

6 They that trust in their wealth,

And boast themselves in the multitude of their riches;

7 None of them can by any means redeem his brother,

Nor give to God a ransom for him

8 (For the redemption of their life is costly,

And it faileth for ever),

9 That he should still live alway,

That he should not see corruption.

10 For he shall see it. Wise men die;

The fool and the brutish alike perish,

And leave their wealth to others.

11 Their inward thought is, that their houses shall continue for ever,

And their dwelling-places to all generations;

They call their lands after their own names.

12 But man being in honor abideth not:

He is like the beasts that perish.

13 This their way is their folly:

Yet after them men approve their sayings. [Selah

14 They are appointed as a flock for Sheol;

Death shall be their shepherd:

And the upright shall have dominion over them in the morning;

And their beauty shall be for Sheol to consume,

That there be no habitation for it.

15 But God will redeem my soul from the power of Sheol;

For he will receive me. [Selah

16 Be not thou afraid when one is made rich,

When the glory of his house is increased:

17 For when he dieth he shall carry nothing away;

His glory shall not descend after him.

18 Though while he lived he blessed his soul

(And men praise thee, when thou doest well to thyself),

19 He shall go to the generation of his fathers;

They shall never see the light.

20 Man that is in honor, and understandeth not,

Is like the beasts that perish.

1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:

2 mici şi mari, bogaţi şi săraci!

3 Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gînduri pline de judecată.

4 Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sînt însuflate, îmi încep cîntarea în sunetul arfei.

5 Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, cînd mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?

6 Ei se încred în avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.

7 Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.

8 Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.

9 Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormîntul.

10 Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.

11 Ei îşi închipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, cari dau numele lor la ţări întregi.

12 Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.

13 Iată ce soartă au ei, cei plini de atîta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -

14 Sînt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curînd oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.

15 Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -

16 Nu te teme cînd se îmbogăţeşte cineva, şi cînd i se înmulţesc vistieriile casei;

17 căci nu ia nimic cu el cînd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.

18 Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,

19 căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.

20 Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.