1 Give ear to my prayer, O God;

And hide not thyself from my supplication.

2 Attend unto me, and answer me:

I am restless in my complaint, and moan,

3 Because of the voice of the enemy,

Because of the oppression of the wicked;

For they cast iniquity upon me,

And in anger they persecute me.

4 My heart is sore pained within me:

And the terrors of death are fallen upon me.

5 Fearfulness and trembling are come upon me,

And horror hath overwhelmed me.

6 And I said, Oh that I had wings like a dove!

Then would I fly away, and be at rest.

7 Lo, then would I wander far off,

I would lodge in the wilderness. [Selah

8 I would haste me to a shelter

From the stormy wind and tempest.

9 Destroy, O Lord, and divide their tongue;

For I have seen violence and strife in the city.

10 Day and night they go about it upon the walls thereof:

Iniquity also and mischief are in the midst of it.

11 Wickedness is in the midst thereof:

Oppression and guile depart not from its streets.

12 For it was not an enemy that reproached me;

Then I could have borne it:

Neither was it he that hated me that did magnify himself against me;

Then I would have hid myself from him:

13 But it was thou, a man mine equal,

My companion, and my familiar friend.

14 We took sweet counsel together;

We walked in the house of God with the throng.

15 Let death come suddenly upon them,

Let them go down alive into Sheol;

For wickedness is in their dwelling, in the midst of them.

16 As for me, I will call upon God;

And Jehovah will save me.

17 Evening, and morning, and at noonday, will I complain, and moan;

And he will hear my voice.

18 He hath redeemed my soul in peace from the battle that was against me;

For they were many that strove with me.

19 God will hear, and answer them,

Even he that abideth of old, [Selah

The men who have no changes,

And who fear not God.

20 He hath put forth his hands against such as were at peace with him:

He hath profaned his covenant.

21 His mouth was smooth as butter,

But his heart was war:

His words were softer than oil,

Yet were they drawn swords.

22 Cast thy burden upon Jehovah, and he will sustain thee:

He will never suffer the righteous to be moved.

23 But thou, O God, wilt bring them down into the pit of destruction:

Bloodthirsty and deceitful men shall not live out half their days;

But I will trust in thee.

1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe instrumente cu coarde. O cîntare a lui David.) Ia aminte, Dumnezeule, la rugăciunea mea, şi nu Te ascunde de cererile mele!

2 Ascultă-mă, şi răspunde-mi! Rătăcesc încoace şi încolo, şi mă frămînt,

3 din pricina zarvei vrăjmaşului şi din pricina apăsării celui rău. Căci ei aruncă nenorocirea peste mine, şi mă urmăresc cu mînie.

4 Îmi tremură inima în mine, şi mă cuprinde spaima morţii,

5 mă apucă frica şi groaza, şi mă iau fiorii.

6 Eu zic: ,,O, dacă aş avea aripile porumbelului, aş sbura, şi aş găsi undeva odihnă!``

7 Da, aş fugi departe de tot, şi m'aş duce să locuiesc în pustie. -(Oprire).

8 Aş fugi în grabă la un adăpost de vîntul acesta năpraznic şi de furtuna aceasta.

9 Nimiceşte -i, Doamne, împarte-le limbile, căci în cetate văd silă şi certuri;

10 zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri: nelegiuirea şi răutatea sînt în sînul ei;

11 răutatea este în mijlocul ei, şi vicleşugul şi înşelătoria nu lipsesc din pieţele ei.

12 Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu protivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m'aş ascunde dinaintea lui.

13 Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!

14 Noi, cari trăiam împreună într'o plăcută prietenie, şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!

15 Să vină moartea peste ei, şi să se pogoare de vii în locuinţa morţilor! Căci răutatea este în locuinţa lor, în inima lor.

16 Dar eu strig către Dumnezeu, şi Domnul mă va scăpa.

17 Seara, dimineaţa, şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.

18 Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea, şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sînt împotriva mea!

19 Dumnezeu va auzi, şi -i va smeri, El, care, din vecinicie, stă pe scaunul Lui de domnie. -(Oprire). Căci în ei nu este nicio nădejde de schimbare, şi nu se tem de Dumnezeu.

20 Ei pun mîna pe cei ce trăiau în pace cu ei, şi îşi calcă legămîntul.

21 Gura lor este dulce ca smîntîna, dar în inimă poartă războiul: cuvintele lor sînt mai alunecoase decît untdelemnul, dar cînd ies ele din gură, sînt nişte săbii.

22 Încredinţează-ţi soarta în mîna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.

23 Şi Tu, Dumnezeule, îi vei pogorî în fundul gropii. Oamenii setoşi de sînge şi de înşelăciune, nu vor ajunge nici jumătate din zilele lor. Eu însă mă încred în Tine!